Ionuț Popa: „Nu admit jumătăți de măsură”

16 Dec. 2009, 13:16 Seria 2
Ionuț Popa:**

Directorul tehnic al UTA-ei vorbește acum despre jucătorii din
partea cărora are așteptări mai mari, despre contribuțiile lui
Drida și Nădăbam, despre potențialul lui Manea ori despre supărarea
pe care i-a provocat-o Mutulescu. De asemenea, directorul tehnic al
Bătrânei Doamne poveștește care au fost greșelile care i-au scos
din lot pe Fritea și Digbeu.

– Care ar fi jucătorii de la care așteptările au fost mai
mari?

– Având în vedere parcursul echipei, care a fost unul pozitiv,
poate nu ar fi cazul ca opiniile mele pe această temă să fie
publice, dar eu aș vrea ca jucătorii să nu uite nici o secundă că
joacă pentru UTA, unde pretențiile sunt mereu mari și unde avem de
respectat un blazon cu greutate. Prin urmare, evident că am avut o
serie de nemulțumiri legate de evoluțiile unor jucători. Cei de la
care vreau mai mult, dar despre care nu se poate spune că m-au
dezamăgit, sunt Buican, Țucudean, Nădăban și Batin. Buican are o
experiență superioară, mă așteptam la mai mult de la el din punct
de vedere tactic. Țucudean și Batin m-au nemulțumit tot din motive
tactice. Meci de meci le-am trasat sarcini de ordin tactic și le-au
respectat prea puțin. În sistemul în care jucăm noi uneori, ei au
sarcina de-a iniția pressingul, de a ataca fundașii laterali
adverși atunci când posesia mingii e la ei, dar de cele mai multe
ori uită de această sarcină. Or, atacanții compleți fac și treaba
asta, ei trebuie să fie utili echipei și în jocul fără minge. În
ceea ce-l privește pe Nădăban, dacă ar juca după cum s-ar antrena,
ar juca mult mai sus. Nădăban este genul de jucător care este
formidabil în antrenamente, dar în joc i se înjumătățesc reușitele
din antrenamente. Asta aș vrea de la el, să joace după cum se
antrenează, asta m-a nemulțumit.

– Drida?
– Drida – și-l includ aici și pe Nădăban – are parte de un
tratament poate nemeritat din partea unor spectatori, dar nu
intenționez acum să-i sar în apărare sau să-l protejez, pentru că
nu are nevoie, la fel ca și Nădăban. Eu sunt convins că ei vor
demonstra în partea a doua a sezonului că sunt jucători de care UTA
are nevoie acum și pe care nu-i poate scoate din calcule. Trebuie
doar ca ambii să-și păstreze atitudinea de până acum, pe care o
consider bună. În plus, absența lui Drida a fost clară în ultimul
meci, cu Gaz Metan Craiova, el ne-a lipsit cel mai mult. Nu spun că
ei au făcut un tur fantastic, pentru că au avut și destule
nereușite, dar tot ce vreau să transmit este că sunt mulțumit de
atitudinea lor, de disciplina tactică de care dau dovadă.

– S-au produs două derapaje de-a lungul turului, pe care le-ați
sancționat imediat: Fritea și Dodo Digbeu…

– Să fie foarte clar: eu nu admit jumătăți de măsură, pentru mine,
în acest moment la UTA, nu există amenzi, excluderi temporare sau
mai știu eu ce sancțiuni luate așa, cu jumătate de gură. Le-am spus
de câteva ori că nu voi tolera ieșirile lor și că voi fi foarte
dur. Mulți au înțeles, dar Fritea și Dodo și-au permis să încalce
regula.

– Care au fost greșelile care v-au determinat să-i
excludeți?

– Fritea a dat dovadă de lipsă de respect față de antrenorul lui.
Roland Nagy este antrenorul principal al echipei UTA, iar Fritea
l-a desconsiderat. S-a întâmplat, după cum probabil se știe, în
meciul cu Covaci. Fritea a intrat după pauză, a avut o foarte bună
oportunitate, pe care a tratat-o superficial, iar în faza imediat
următoare am luat gol și în loc de 3-0, scorul a devenit 2-1. Ok,
se mai întâmplă, nu e primul sau ultimul. Apoi, l-am schimbat,
pentru că nu adusese nimic nou sau bun în joc, iar el a avut o
ieșire total nepotrivită în momentul schimbării, iar eu nu tolerez
așa ceva, în condițiile în care Fritea, Nădăban și Drida au fost
avertizați că nu le voi accepta asemenea greșeli. În februarie,
când am revenit la UTA, i-am luat pe cei trei deoparte și le-am
spus foarte clar că am nevoie de experiența lor, că vreau să
clădesc echipa în jurul lor, dar că nu le voi ierta nici cea mai
mică greșeală. Din acest motiv l-am exclus pe Fritea.

– Este Fritea un capitol închis?
– Da, nu va mai beneficia de a doua șansă, nu mai putem să lucrăm
împreună!

– Dodo?
– El este un jucător cu o lipsă totală de cultură și educație
fotbalistică. Da, știu – este tehnic, are calități prin care
punctează la impresia artistică, fură ochiul, dar degeaba, dacă nu
este capabil să se pună în slujba echipei nu am făcut nimic. Nu mă
încântă deloc că dă o pasă șerpuită, cu exteriorul, la 20 de
minute, din moment ce refuză să se apere. În fotbalul de azi nu mai
există numărul 10 ori jucători cu libertate de acțiune. În plus,
pentru Dodo nu există noțiunea de rezervă. El nu acceptă acest
statut, nu a fost învățat să-l accepte, este genul de jucător care
are senzația că se află în centrul echipei și că totul trebuie să
funcționeze doar în jurul lui. De aici derivă un comportament
inadecvat, pe care poți să-l sancționezi ușor într-o primă fază,
dar când se repetă, pui piciorul în prag. În plus, așa cum am mai
spus, pur și simplu nu sunt dispus să tolerez erori de acest
gen.

– Este și el un capitol închis?
– Da, indiscutabil. I-a și expirat contractul de împrumut la UTA,
nu mai insistăm pentru prelungirea lui.

– Manea, deși a jucat mai puțin, este un jucător care
anunță potențial. Ar putea să devină o amenințare pentru o linie de
apărare cristalizată deja?

– Da, cu siguranță. Manea face parte din categoria debutanților în
Liga a II-a. A venit la UTA după o scurtă vreme petrecută în Liga a
III-a, la Gloria, fiind adus după ce și-a încheiat junioratul. Are
potențial și mă bucură că el poate să reprezinte o soluție, atât
pentru un sistem de joc cu trei, cât și pentru unul cu patru
fundași. Este capabil să evoleze ca fundaș central ori în banda
dreaptă, ceea ce nu e puțin, iar orice echipă are nevoie de
asemenea jucători polivalenți. Manea a avut și va mai avea șanse,
depinde de el cum și le fructifică.

– Ce s-a întâmplat cu Mutulescu?
– Sunt foarte supărat pe el. Nu accept ca un jucător să lipsească
patru luni din cauza unei entorse la gleznă. Nu știu ce-a făcut, ce
n-a făcut, dar perioada de recuperare a depins și de el. Eu am avut
marea onoare de-a învăța meserie de la Coco Dumitrescu, am fost
asistentul lui. De exemplu, pentru Coco Dumitrescu, accidentări gen
contractură, întindere sau entorsă de gleznă nu existau. Pur și
simplu nu accepta că există asemenea probleme medicale, iar
jucătorii după au realizat asta aveau mult mai mare grijă de ei, în
antrenamente și jocuri și nu îndrăzneau să se plângă pentru așa
ceva. Se dădeau peste cap și erau buni de joc. La Mutulescu este
foarte posibil ca pe fondul unei salarizări bune, să-i fi dispărut
motivația de-a se recupera repede. Nu spun că ăsta a fost motivul,
dar e foarte posibil. Sunt supărat pe el, pentru că aveam planuri
cu el, era un alt jucător polivalent, era în calcule pentru primul
11 încă de la începutul sezonului. Dacă Mutulescu continuă pe
această linie, ne vom despărți, cum o vom face cu orice jucător
care nu știe să aibă grijă de el.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

16 Dec. 2009, 13:16 Seria 2
Pe aceeași temă