Nimic nou sub soare în ceea ce privește soarta lui Poli. Consilierii locali și județeni s-au întâlniut, miercuri dimineață, în sala de plen a CJT, unde reprezentanții KPMG le-au prezentat rezultatele auditului efectuat în luna ianuarie la club. Deși cei implicați sunt momentan departe de a lua o decizie, sitația echipei nu pare să fie una tocmai roză.
Viitorul lui Poli se decide în continuare cu ușile închise. Consilierii locali și județeni s-au strâns marți dimineață, în sala mare a CJT, unde KPMG a prezentat rezultatele auditului. Totul s-a desfășurat în cel mai mare secret, accesul presei nefiind permis în corpul de clădire în care se desfășura ședința. După doar o oră au ieșit din ședință câțiva reprezentanți ai USL, printre cale Leontin De Maio, Viorel Coifan și Horea Băcanu, care n-au fost mulțumiți de faptul că li s-a cerut să semneze un act de confidențialitate de către KPMG.
„Am văzut raportul firmei care a făcut auditul. E confidențial, nu pot să spun mai multe. Va hotărî fiecare grup politic ce va face în viitorul apropiat, deși suntem limitați de data de 31 martie, până când trebuie finalizat dosarul de licențiere. Sperăm ca până atunci să clarificăm toate probleme și să vedem dacă putem prelua 51% din acțiuni sau nu. Eu sper să se ajungă la o înțelegere. Noi am cerut acest audit ca o condiție, să vedem situația economică și juridică a firmei, ca să nu o luăm cu datorii sau cu alte probleme. A mai fost o condiționare, agreată de toate partidele care guvernează județul, de a nu se lua vreo hotărâre în afara unui consens politic, pentru a nu specula cineva această acțiune, mai ales că neoficial a început campania electorală. Această întâlnire n-a adus nimic nou”, a spus Liviu Borha, cel care a condus ședința de astăzi, în absența președintelui CJT, Constantin Ostaficiuc, plecat la Bruxelles.
Sursa: Banat Sport