Timișoara pare să fie o candidată serioasă la recordul de timpul cel mai lung pentru obiective de infrastructura sportivă. Are o sală polivalentă în construcție de peste 12 ani, iar acum a fost nevoie de peste doi ani pentru un studiu de prefezabiliate și unul de fezabilitate pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”, care, fiecare, ar fi trebuit făcute în doar 6 luni.
Cum momentul ”magic” a venit în sfârșit, evident, și prețul estimat a crescut, față de niște demersuri începute acum mai bine de 2 ani, înainte de criza din construcții alimentată și de războiul din Ucraina.
În acest moment, au apărut și randări cu noul stadion, la finalizarea studiului de fezabilitate.
”S-a finalizat studiul de fezabilitate și s-au obținut toate avizele. Avem și noi randări. Față de momentul studiului de prefezabilitate, a crescut valoarea estimată de 124 milioane la peste 137 de milioane de euro, pentru că s-au făcut actualizări de prețuri. Ceea ce e important e că pe patrea de operare am cerut să fie cât mai ieftin, pentru că noi (n.r. Consiliul Județean) îl vom opera. Am cerut să se folosească toate acele tehnologii care economisesc energie, care sunt prietenoase cu mediul și care permit un mod de operare simplu și eficient”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș Alin Nica în plenul de azi, 31 mai 2023.
La momentul începerii acestor documentații pentru stadion s-a discutat despre o formă pătrată. În randare e o formă de hexagon, astfel că ProSport a întrebat dacă s-a decis ca aceasta să fie designul. Ei bine, aparent, randarea e doar orientativă. ”Randările sunt orientative, în proiectul tehnic pot interveni mici modificări de formă”, a transmis biroul de comunicare al instituției.
Finalizarea studiului de fezabilitate nu începe deloc procesul birocratic, așa cum pare pentru cineva neavizat.
”După această etapă trebuie să se aprobe acest studiu de fezabilitate în Comisia Tehnico-Economică de la Compania Națională de Investiții. Același lucru se va întâmpla în Comisia Tehnico-Economică de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca, apoi, să dea avizul Ministerul Finanțelor și să se intre în ședință de Guvern pentru a aprobarea investiției. Abia atunci ne putem apuca de demolare”, a mai explicat Nica în plenul Consiliului Județean.
El a recunoscut, fără să vrea, cât timp s-a pierdut cu studiile. ”De la final de 2020, de când am venit la Consiliul Județean, în 2021 s-a demarat studiul de prefezabilitate, finalizat în 2022, iar apoi, cel de fezabilitate”, a spus Nica, uitând că în contract fiecare studiu trebuia făcut în 6 luni, nicidecum în un an de zile.
Alin Nica este membru PNL, așadar, din partidul din coaliția de guvernare. El se laudă pe pagina sa de Facebook că va urgenta viitoarele proceduri birocratice.
”Terenul pe care va fi realizată construcția aparține integral Consiliului Județean Timiș, finanțarea a fost atrasă de aceeași instituție, însă demararea lucrărilor depinde de Guvern. Consiliul Județean Timiș este pregătit să acopere toate costurile de demolare, de pregătire a terenului și de asigurare a utilităților, motiv pentru care facem un apel public către Guvernul României să urgenteze aprobarea indicatorilor tehnico-economici și să dea hotărârile care permit începerea lucrărilor. Zic «facem apel» deoarece susțin solicitările suporterilor, ale familiilor care au juniori care se antrenează și, nu în ultimul rând, înțeleg nevoia organizatorilor de evenimente care depind de existența unui spațiu care să facă posibile evenimentele de anvergură, în interiorul orașului”, a postat, după ședință, Nica pe pagina sa de Facebook.
Din cele 137 de milioane de euro, CJT va pune 7, deoarece există și costuri cu rețelele de utilități pe care CNI nu le acoperă. Licitația pentru proiectare și execuție o face tot CNI. ”Noul stadion va fi unul multifuncțional, cu facilități sportive, expoziționale și de divertisment, gândit pentru întreaga comunitate. Investiția va fi realizată de către Compania Națională de Investiții, arena urmând a fi predată în patrimoniul județului Timiș”, mai spune Nica, pe Faceobok.
Arena va avea tot atâtea locuri ca ”Marele Oval” încă nedemolat, 32.000.
Anunțul președintelui Consiliului Județean Timiș vine la aproape o săptămână de la protestul organizat în Timișoara de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, pentru a atrage din nou atenția asupra stării penibile a infrastructurii sportive din oraș.
Circa 1.000 de persoane, conform Inspectoratului Județean de Jandarmi, au participat în data de 25 mai la protest, punctul terminus al marșului fiind în fața Palatului Administrativ, clădirea ce adăpostește Prefectura și Consiliul Județean Timiș.
S-a scandat ”Respectați Timișoara”, ”Cinste lor, eroilor” sau ”Toate partidele/Aceeași mizerie!”. S-au desfășurat și două bannere cu mesaje ”Timișoara – Anti-sistem / Nu anti-performanță” și ”Timișorenii vor infrastructură / Nu doar pe hârtie și din gură”.
În afară de suporterii și reprezentați ai Politehnicii Timișoara, la protest au participat și grupe de la Ripensia, CFR Timișoara, Galaxy, dar și juniori ce practică rugby-ul.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/video-respectati-timisoara-suporterii-din-capitala-banatului-au-protestat-din-nou-pentru-o-infrastructura-care-sa-fie-compatibila-cu-performanta-19272659
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sos-din-partea-frf-parlamentarii-vor-sa-restrictioneze-jocurile-de-noroc-principala-sursa-de-sponsorizare-privata-din-fotbalul-romanesc-ar-fi-foarte-greu-sa-ne-desfasuram-activitatea-ne-v-19271856
https://liga2.prosport.ro/seria-1/politehnica-retrogradata-din-liga-2-final-al-unei-ere-in-alb-violet-la-timisoara-proiectul-cu-suporteri-care-a-mers-cel-mai-prost-19271509
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-a-reusit-sa-si-stabileasca-oficial-conducerea-pentru-viitorul-din-liga-3-stafful-tehnic-pus-intr-o-situatie-absolut-jenanta-19273434
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campioana-dezamagirii-ripensia-a-renascut-ca-o-mare-promisiune-si-a-ajuns-o-imensa-deziluzie-19270788
https://liga2.prosport.ro/seria-1/incepe-dezmembrarea-stadionului-dan-paltinisanu-tabela-cu-multe-probleme-tehnice-ajunge-pe-o-alta-arena-19262680
https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-an-de-cand-s-a-inchis-stadionul-dan-paltinisanu-nici-macar-proiectul-tehnic-pentru-demolare-nu-e-gata-si-nu-se-stie-cand-vor-intra-efectiv-buldozerele-pe-arena-19261701