„În Copou nu s-a făcut nimic șapte etape!”

Fechita Bogdan-Andrei 12 Oct. 2010, 13:20 Seria 2
„În Copou** nu s-a făcut nimic șapte etape!

Prezent la meciul de sâmbătă al fotbaliștilor lui Ionuț Popa pe
terenul ultimei clasate, finanțatorul divizionarei secunde ACS MU
Poli Iași a părăsit dezamăgit stadionul încă înaintea fluierului
final, la scorul de 2-1 (în final, ieșenii au pierdut cu 3-1).
Supărarea nu i-a trecut deloc și le-a cerut președintelui executiv
și antrenorului principal o analiză serioasă a jocului.

După ce înaintea partidei din Zăvoi a intrat în vestiar, încercând
să le insufle jucătorilor ieșeni o stare de optimism, dar și mai
multă liniște odată cu implicarea sa la echipă, Negoiță s-a așezat
liniștit în tribună, așteptând primul succes în deplasare din acest
sezon. Numai că după o primă repriză bună moldovenii l-au
dezamăgit, atât prin joc, cât și prin rezultat, făcându-l să creadă
că ACS MU Poli trebuie întărită nu doar cu atacanți.
„Am văzut un fundaș dreapta foarte slab, sub așteptări
fiind însă și alții dintre cei trimiși pe teren, deși banca tehnică
avea și alte variante. Este necesar, într-adevăr, să întărim lotul,
pentru că înțeleg că în primele șapte etape nu s-a făcut mai nimic.
Nu înțeleg cum de au fost opriți unii fotbaliști în lotul unei
candidate la promovare”
, ne-a spus ieri afaceristul
Ionuț Negoiță, care va sosi în Iași mâine seară pentru a încerca să
pună lucrurile la punct.

Ca lot și ca joc, investitorul bucureștean este aproape convins că
șansele ca echipa condusă de Popa să atace promovarea în acest
sezon tind vertiginos spre zero. „Cred că nici cu o
victorie în fața Petrolului nu putem schimba prea mult datele
problemei, deși va fi tare greu s-o și obținem. Echipei îi lipsește
omogenitatea, încrederea în propriile forțe, jucătorii nefiind
conectați la miza partidelor, cum s-a întâmplat la Vâlcea, unde au
intrat pe teren fără niciun chef”
, a completat
Negoiță, care așteaptă din partea președintelui Grigore Sichitiu și
a tehnicianului Ionuț Popa o analiză obiectivă a jocului cu ultima
clasată, dar și o strategie de dezvoltare a activității pe termen
mediu. În funcție de cele care îi vor fi prezentate mâine,
investitorul nu exclude chiar luarea unor măsuri. „Dacă
voi constata că oamenii din conducere lucrează profesionist m-aș
putea gândi la unele sancțiuni împotriva jucătorilor. Dacă nu,
acestea pot merge chiar și mai departe…”
, a
avertizat finanțatorul din Copou.

Și, pentru a se asigura că treburile merg spre bine la ACS MU Poli,
Ionuț Negoiță și-a instalat de ieri o persoană de încredere în
executivul grupării, pe Cătălin Petrescu, care va urmări
îndeaproape derularea ostilităților la club și care va putea lua
decizii când el va fi ocupat sau plecat din țară.

Întors ieri în Copou, președintele executiv Grigore Sichitiu este
în asentimentul șefului grupării, fiind, totuși, convins că Iașul
mai are șanse de promovare: „Se mai pun în joc 69 de
puncte și probabil că pentru locul al doilea sunt necesare chiar
mai puține de atât. Ne ajută și retragerea Lupeniului, deoarece se
reduce la șase puncte distanța față de Mioveni, și nu rămâne decât
să ne rezolvăm propriile probleme pentru a ne putea ajuta și
singuri”.

În schimb, antrenorul Ionuț Popa își reproșează că a crezut cu
tărie că o candidată serioasă la promovare se poate organiza chiar
și în timpul sezonului, punct de vedere ce i-a fost infirmat de
meciurile susținute în deplasare.

Negoiță l-a detașat ieri la Iași pe Cătălin Petrescu, care va
monitoriza ACS MU Poli din postura de secretar. Acesta vine din
lumea afacerilor, dar finanțatorul l-a mai implicat în fotbal în
ultimii doi ani.

„Nu știu cum de au ajuns aici unii jucători, dar am
cerut o analiză pertinentă a situației. Dacă voi constata că
fotbaliștii sunt vinovați, îi sancționăm. Dacă nu, ar putea avea de
suferit și alții”
– Ionuț Negoiță, finanțator ACS MU
Poli Iași

Sichitiu așteaptă zilele viitoare încă un atacant din străinătate,
tot liber de contract, convingându-se că fără măcar încă un
înaintaș ieșenii nu au prea mari șanse să-și atingă obiectivul.

Sursa: evenimentul.ro

Fechita Bogdan-Andrei 12 Oct. 2010, 13:20 Seria 2
Pe aceeași temă