Gloria începe reconstrucția. Coroian se bazează pe jucători tineri în ultimele trei etape

Marius ANGHEL 27 May. 2014, 13:54 Seria 2
Gloria începe reconstrucția.** Coroian se bazează pe jucători tineri în ultimele trei etape

Așa cum anunța după meciul pierdut cu CS Universitatea Craiova, directorul tehnic al Gloriei Bistrița, Remus Vlad, s-a ținut de cuvânt și a trimis mai devreme în vacanță o parte dintre jucători. Fără speranțe de a obține promovarea, măcar din punct de vedere sportiv, dacă licența n-a primit-o, clubul bistrițean a dat startul unui nou obiectiv: reconstrucția. 

Staff-ul tehnic și administrativ al Gloriei a hotărât să trimită în vacanță pe majoritatea jucătorilor din lot. Sportulbistritean.ro anunță că dintre jucătorii care au evoluat în această ediție de campionat, pentru ultimele trei etape ale play-off-ului au mai rămas în lot: Budăcan, Brumă, Oghinciuc, Țegle, O. Bucur, A. Pop, Roșu, Fizeșan, Colța, Câmpean, Jarda și Antonache. Acestora li s-au adăugat: Bolbos, Vălean, Rogozan, Echim, Hasnăș, Moț, Dura, Uilean, Bodiu, de la echipa a doua, și juniorii Rebrișorean, Akari, Mare, Platon, Dobrea, Câțcăuan, Moldovan, R. Pop și Trif.

Acesta va fi lotul Gloriei Bistrița pentru ultimele trei etape din acest sezon.

 

Marius ANGHEL 27 May. 2014, 13:54 Seria 2
Pe aceeași temă