Echipa severineană speră ca returul să se reia la data stabilită, dar, dacă vremea nu se va îmbunătăți, preferă ca FRF să amâne startul campionatului, decât să joace pe terenuri impracticabile. „Dacă vremea în țară nu se va schimba, va fi imposibil să începem campionatul pe 3 martie. În loc de fotbal, vom face patinaj pe terenuri înghețate. Nu are rost să jucăm în asemenea condiții, deși programul nostru de pregătire ar urma să fie dat peste cap. Chiar dacă nu va mai ninge, zăpada nu se poate topi la asemenea temperaturi. Doar dacă se încălzește de săptămâna viitoare, terenurile ar putea fi bune la începutul returului. Poate la Severin vremea se îmbunătățește și gazonul va fi bun, pentru că e nou, dar alte echipe au suprafețe de joc proaste și vor fi pline cu mocirlă la începutul lui martie. Nu trebuie neapărat să încheiem campionatul pe 2 iunie. Se mai poate prelungi cu o săptămână, că doar nu e echipa națională calificată la EURO”, a spus președintele executiv al clubului Gaz Metan Severin, Gheorghe Frățică.
Oficialul oltean consideră că echipa sa a avut o campanie de achiziții reușită și că poate încheia sezonul pe podium: „Eu am mare încredere în echipă. Sunt convins că jucătorii vor obține rezultate și mai bune în retur. Avem un lot bun, care poate mulțumi publicul severinean prin jocul prestat”.
În prima etapă a returului, Gaz Metan Severin va juca pe terenul ultimei clasate Arieșul Turda. Echipa din județul Cluj se confruntă însă cu probleme financiare și s-ar putea retrage din campionat.
În prezent, gazonul de pe „Municipalul” severinean e complet acoperit cu zăpadă. În a doua etapă din retur, Gaz Metan va întâlni CSM Râmnicu Vâlcea pe propriul teren.
Articol și foto de Mircea OGLINDOIU