Odată cu reluarea campionatului Ligii a II-a, care și-a derulat
la sfârșitul săptămânii trecute prima etapă a returului, s-ar părea
că s-a terminat și cu problemele de orice fel la divizionara
secundă ACSMU Poli. Cu atât mai mult cu cât echipa antrenată de
Adrian Falub a început cu dreptul seria confruntărilor oficiale din
2011 (scor 2-0 cu ACU Arad), reducând de la șapte la cinci numărul
punctelor care o despart de al doilea loc promovabil.
Lucrurile au început să se schimbe în bine încă de la începutul
anului, când s-au pornit demersurile pentru întărirea lotului.
Problemele însă nu s-au rezolvat definitiv odată cu aducerea unor
jucători experimentați pe posturile considerate deficitare de
Falub, iarna fotbalistică în Copou fiind plină de frământări la
toate nivelurile. Înțelepciunea oficialilor grupării a învins în
cele din urmă, aceștia lăsând deoparte toate disensiunile, iar
lucrurile au intrat în normalitate odată cu startul sezonului de
primăvară. Asta s-a resimțit și în joc, unul schimbat vizibil în
bine față de cel din tur, când evoluțiilor ACSMU Poli le-au lipsit
deseori ideea tactică, dar și mai grav chiar și
perspectiva…
Sigur, prestația noii garnituri a Iașului s-a îmbunătățit serios
datorită experienței celor aduși în iarnă, Falub începând titulari
cu toți cei patru jucători împrumutați de la Astra Ploiești, cu
portarul Huțan, un obișnuit al primei scene, dar și cu fundașul
central Muth (Gaz Metan Mediaș). Gazdele și-au trecut în cont nu
doar faze frumoase de poartă, ci chiar și ocazii clare, mai ales
după pauză, totul venind în urma travaliului depus de componenții
liniei mediane, din rândul cărora s-au evidențiat Cl.Tudor și
Florea. O mare risipă de energie au făcut Gado și tinerii Crețu și
Herghelegiu, Muth, Siminic și Huțan au fost exacți, în vreme ce și
despre Pătrașcu și Panc se poate spune că și-au făcut treaba.
Poate că se aștepta, totuși, ceva mai mult de la atacantul Lukacs,
care se obișnuise să înscrie destul de mult în meciurile amicale și
care sâmbătă nu prea s-a evidențiat. Dar, până la urmă, tindem să-i
dăm dreptate președintelui Grigore Sichitiu că un salt valoric real
poate fi realizat numai prin contribuția unui grup unit. Iar ACSMU
Poli a lăsat impresia că atunci când formația va fi devenit una
omogenă din toate punctele de vedere creșterea din joc și,
implicit, din clasament va fi chiar mai sesizabilă.
Dacă debutul primei echipe în 2011 a fost unul favorabil, nu
același lucru se poate spune și despre echipa secundă, care nu a
putut evolua duminică în Liga a IV-a, deoarece nu a asigurat
asistență medicală la meciul din Copou, cu Biruința Miroslovești.
Arbitrul a așteptat cele 15 minute regulamentare, după care a
fluierat sfârșitul partidei, consemnând în raportul de jocul scorul
de 0-3, la „masa verde”. Nici unul dintre oficialii ACSMU Poli
nu-și asumă responsabilitatea pentru eroarea de acum două zile,
fiecare arătând acum cu degetul către alții. Cu toții promit însă
că astfel de greșeli nu se vor mai repeta, dar mai ales că
„satelitul” condus de Mițu Dănilă se va revanșa duminică, când în
Copou va urca însuși liderul Rapid Dumești.
Sursa: Evenimentul