ACSMU Politehnica Iași devine CSMS Iași

Marius ANGHEL 13 Jul. 2011, 17:25 Seria 2
ACSMU Politehnica Iași** devine CSMS Iași

Depusă la Judecătorie de câteva luni, solicitarea de modificare
a titulaturii divizionarei secunde din Copou a fost aprobată încă
de miercurea trecută, însă gruparea ieșeană va opera sub noua
denumire abia de astăzi.

FR Fotbal a fost înștiințată încă de acum o săptămână de aprobarea
schimbării numelui formației din Iași, care vineri, la stabilirea
componenței Seriei I a diviziei secunde, a și înscris-o în
competiție sub titulatura „ACSMU Poli Iași (CSMS Iași)”. Totul sub
rezerva că în cele cinci zile lucrătoare de la admiterea cererii
hotărârea Judecătoriei putea fi contestată. Ceea ce însă nu s-a
întâmplat.

„Dosarul nostru este complet, clubul intrând deja la
lucrările Comitetului Executiv de vineri cu numele nou într-o
paranteză. Așa că Federația va legifera imediat schimbarea
denumirii, tocmai pentru ca noua echipă a Iașului să nu aibă de
suferit din cauza problemelor Politehnicii, grupare desființată
acum exact un an, după retrogradarea din Liga I”
,
ne-a spus Constantin Anghelache (foto), vicepreședintele
Comitetului Director al divizionarei secunde, convins că Ministerul
Justiției va elibera curând și Certificatul de Identitate Sportivă
cu noua titulatură.

Sursa: Evenimentul

Marius ANGHEL 13 Jul. 2011, 17:25 Seria 2
Pe aceeași temă