FC Drobeta s-a despărțit și de Ardeleanu

23 Oct. 2009, 18:17 Seria 2
FC Drobeta s-a despărțit și de Ardeleanu

După ce săptămâna trecută i-a reziliat contractul mijlocașului
Alexandru Radu, FC Drobeta a renunțat și la fundașul Marius
Ardeleanu. Ambii jucători fuseseră aduși în vară la malul Dunării
de fostul antrenor Marian Bucurescu, iar Radu n-a bifat decât trei
jocuri la FC Drobeta.

În schimb, Ardeleanu a fost titular în precedentele zece etape,
iar în majoritatea a purtat și banderola de căpitan. Despărțirea de
fostul apărător de la CS Otopeni a survenit și pe fondul unor
probleme interne apărute la începutul săptămânii, când jucătorii au
refuzat să se mai antreneze fiindcă nu și-au primit restanțele
financiare. Ieri, conducerea le-a achitat fotbaliștilor salariile
pe luna august, însă nemulțumirile au continuat.

„Ardeleanu a zis că nu mai vrea să mai continue
alături de noi. Ne-am despărțit și jucătorul are acceptul nostru să
se pregătească cu altă echipă. Dragoste cu de-a sila nu se
poate”
, a spus președintele executiv Vasile
Mănescu.

Deși FC Drobeta traversează o perioadă de criză, oficialul
severinean rămâne optimist înaintea dificilei partide cu „U” Cluj:
„Mergem la Cluj să ne jucăm șansa și eu zic că putem
chiar și câștiga. Trebuie să ne mobilizăm.”

Articol scris de Mircea
OGLINDOIU

23 Oct. 2009, 18:17 Seria 2
Pe aceeași temă