„Munti” nu a uitat deceniul petrecut în Bundesliga și le cere jucătorilor seriozitate maximă în pregătiri, pe terenul de joc, dar și în timpul liber.
Toleranță zero la derapajele „studenților”! Dorinel Munteanu le-a transmis elevilor lui încă de la venirea la Cluj că nu va accepta compromisuri.
„Este foarte clar că jucătorii care vor rămâne trebuie să se gândească doar la echipă. Nu vor exista menajamente, iar cine se va abate va pleca”, a avertizat Munteanu pe 27 august, la prezentarea oficială în funcția de antrenor.
Atacantul Ionuț Șuteu este primul care va trebui să lase bani la casierie. Eliminat în minutul 23 al partidei cu ACU Arad, Șuteu și-a iritat antrenorul și va fi amendat pentru că și-a lăsat echipa cu un om mai puțin. „Șuteu si-a cerut scuze coechipierilor, dar va plăti pentru gestul său. Și-a lăsat echipa la greu, în 10 oameni, total aiurea.A încasat două cartonașe absolut gratuit”, a explicat „Neamțul”, cunoscut încă de când era la CFR ca un antrenor care impune o disciplină de fier.
El i-a sancționat pe când era în Gruia cu 2.000 de euro pe Mitu și Țârlea pentru că au petrecut într-un club de noapte. Mai apoi, cei doi fotbaliști au fost exilați la echipa a doua.
15 mii de euro este salariul anual al lui Șuteu la „U”
500 de euro va plăti atacantul pentru eliminarea de la Arad
Cristi Jacodi