„Rickitelli” a sărbătorit on-line! Golul cu Steaua, cel mai important

Publicat: 29 Oct. 2011, 12:01 Actualizat: 29 Oct. 2011, 12:02 Cupa
„Rickitelli”  a sărbătorit on-line!  Golul cu Steaua, cel mai important

Este greu de nominalizat un om al meciului după Poli – Steaua 2-0. Oficial, trofeul a fost câștigat de Alex Curtean, însă și Goga, Sepsi sau Ricketts meritau o distincție. În special canadianul Tosaint Ricketts (24 de ani), care a înscris un gol și i-a pasat lui Goga la a doua reușită a bănățenilor.

Cât ai apucat să dormi joi noaptea?

Cred că doar vreo două ore. E greu să dormi după un asemenea joc, cu toată adrenalina, eram foarte emoționat datorită victoriei. M-a ajutat și fusul orar. Canada e cu nouă ore în urmă și am vorbit toată noaptea pe internet cu familia și cu prietenii.

Au văzut și prietenii tăi golul pe care l-ai dat?

Nu. Doar familia mea l-a văzut, erau foarte bucuroși, știau cât de important este meciul.Chiar dacă fotbalul nu este atât de popular în Canada, părinții mei iubesc fotbalul, ei fiind din Jamaica.

Totuși, nu ai început fotbalul foarte devreme.

Da, am început să joc fotbal la 13 ani. Înainte am jucat baschet, volei și alte sporturi.

Este golul cu Steaua cel mai important din cariera ta?

Am dat câteva goluri importante, dar acesta cu Steaua este cel mai important de până acum. Dar nu prea m-am gândit azi-noapte (n.r. – joi noapte) la el. S-a tot repetat în mintea mea cealaltă ocazie pe care am avut-o, în repriza a doua, singur cu portarul, când puteam înscrie pentru 3-0.

„Aș fi vrut să dau două goluri, ca Balotelli cu Manchester!”

Am auzit că ai o nouă poreclă.
Da, Rickitelli. Însă cred că e temporară, doar atât timp cât am frizura asta.

Te-ar putea paște amenzi la fel de mari cum a luat Balotelli la City…

Nu, mai întâi am nevoie de bani ca să pot fi amendat (râde). Nu, am glumit, e vorba doar de frizură. Deși mi-ar plăcea să dau și goluri ca ale lui. Am vrut să dau două goluri cu Steaua, așa cum a dat el cu Manchester United, dar m-am mulțumit cu unul.

Poți să compari atmosfera de la fotbal cu cea de la alte sporturi?

La fotbal e cel mai frumos. E mai multă pasiune, se scandează, se cântă și e mai multă viață. De exemplu, și la hochei lumea pune mult suflet, dar nu cântă nimeni. E o atmosferă diferită.

Ai mai văzut o atmosferă pe viu ca la Timișoara?
În Finlanda, nu prea. Erau puțini spectatori. Dar în Canada e o atmosferă frumoasă. Mai ales la FC Toronto, unde vin cam 20.000 de oameni la fiecare meci.

Recompensă pentru victoria cu Steaua: două zile de cantonament!

Fotbaliștii Timișoarei nu au apucat să petreacă după victoria cu Steaua. Au intrat în cantonament imediat după meci și vor fi liberi abia mâine, după partida din campionat, de la Deva. Măsura nu este doar una disciplinară, susține Vali Velcea. „Goga, Sepsi, Ricketts, Scutaru, Mera, Poparadu, Curtean, Gorobsov, Chiș și Lepmets au probleme fizice. Au apărut crampele musculare și organismul are nevoie de minimum 48 de ore să se recupereze. E mai bine să stăm împreună până după meciul de la Deva”, a spus antrenorul lui Poli.

articol scris de Radu Faur

Publicat: 29 Oct. 2011, 12:01 Actualizat: 29 Oct. 2011, 12:02 Cupa
Pe aceeași temă