FC Bihor Oradea a cooptat în stafful administrativ un fost fotbalist, un bihorean remarcat la CFR Cluj.
Despărțit nu în condiții tocmai bune de CS Bihorul Beiuș, alături de care vara trecută obținea accederea în Liga 3, Adrian Anca (50 ani) a fost numit șef al departamentului de scouting al trupei orădene din Liga 2.
Adrian Anca, fost fotbalist la Câmpia Turzii, Gloria Bistrița, CFR Cluj, Oțelul Galați și Luceafărul Oradea, a fost ultima dată implicat în fotbal la CS Bihorul Beiuș, unde a îndeplinit funcția de manager general.
Acum, fostul atacant a fost anunțat ca șef al departamentului de scouting al FC Bihor Oradea.
”Fostul atacant Adrian Anca (50 de ani) se alătură proiectului FC Bihor Oradea, devenind șeful departamentului de scouting al clubului nostru.
Poreclit „Caniggia de România”, Adi Anca este, mai degrabă, un „Jamie Vardy”. Înzestrat cu mult talent și calități de excepție, a dat dovadă de o ambiție ieșită din comun. Deși mulți îi spuneau că fotbalul este o cauză pierdută, a reușit să ajungă din Liga a V-a, după o accidentare gravă, la nivelul Ligii I, unde a devenit campion și un veritabil golgheter.
Ambiția și dorința de a reuși l-au propulsat pe marea scenă a fotbalului, iar aceste calități se vor regăsi și în activitatea pe care o va desfășura la FC Bihor Oradea.
Ca jucător, a evoluat la CFR Cluj (118 meciuri / 47 de goluri), cu care a reușit eventul campionat–cupă în 2008.
În 2011 a început cariera de antrenor și a condus Bihorul Beiuș pe locul 1 în Liga a III-a. A mai trecut pe la Șimleul Silvaniei și Luceafărul Oradea, după care s-a retras o perioadă din fotbal.
A revenit în urmă cu un an la Bihorul Beiuș, unde a ocupat funcția de manager general. Aici a câștigat barajul de promovare în Liga a III-a și Supercupa Bihorului în 2025. S-a despărțit de club la finalul sezonului 2025/26.
Bine ai venit acasă, Adrian Anca!”, a transmis FC Bihor.
Lui Adrian Anca i-ar fi plăcut să joace în cariera de antrenor pentru FC Bihor, nu a făcut-o, iar acum spune că va încerca să ajute tineri jucători să facă pasul la clubul reprezentativ pentru județ și oraș.
”Fiind bihorean, am crescut cu FC Bihor. Visul meu a fost să joc la clubul etalon, iar la finele anilor ’80 nu am ratat niciun meci al echipei orădene. Am fost foarte aproape să devin jucătorul lui FC Bihor. Acum mi se împlinește o parte din dorință: să ajung la FC Bihor, să fac parte din club și să ajut alți tineri să își urmeze visul”, a declarat Adrian Anca.
Adrian Anca a activat ultima dată la CS Bihorul Beiuș, echipă promovată în Liga 3 în vara trecută și care s-a menținut în eșalon după ce a terminat play-out-ul Seriei a 7-a pe locul 4 din 7, cu 34 de puncte acumulate în sezonul 2025/26.
Despărțirea de formația din Beiuș nu s-a produs în cele mai bune condiții.
În comunicatul de despărțire, Adrian Anca a fost acuzat de lipsă de caracter!
”Clubul CS Bihorul Beiuș îi mulțumește lui Adi Anca pentru perioada petrecută alături de echipă și pentru sprijinul oferit în cadrul acestui proiect.
Am aflat din presă despre decizia de a nu mai continua alături de club, fără ca aceasta să fie comunicată conducerii, însă respectăm alegerea făcută și îi dorim mult succes pe viitor, la noua echipă.
Fiecare alege cum pleacă dintr-un loc. Pentru noi, respectul față de club și față de oamenii care au susținut această echipă rămâne mai important decât orice apariție sau declarație publică.
În fotbal, la fel ca și în viață, caracterele adevărate se văd nu doar la venire, ci mai ales la plecare.
La CS Bihorul Beiuș, interesul clubului va fi întotdeauna mai presus de orice om, nume sau orgoliu.
Noi mergem mai departe cu demnitate, seriozitate și oameni care pun echipa pe primul loc”, a transmis Bihorul Beiuș în data de 17 mai.
Foto: CS Bihorul Beiuș și FC Bihor Oradea