CSM joacă sâmbătă, în Zăvoi, cu Corona, iar dacă obține un rezultat pozitiv, ar da indirect o mână de ajutor concitadinei Damila, care încă mai speră la o minune. Patronul CSM-ului, Cătălin Rufă, este convins că echipa sa va stopa pe Corona în Zăvoi.
„Dacă vâlcenii își doresc o promovare a Damilei, atunci să vină în număr cât mai mare și să ne susțină, atunci sunt sigur că o să câștigăm. Avem o echipă bună, avantajul terenului propriu, avem și motivație, pentru că nu suntem încă salvați matematic, iar printr-o victorie, am scăpa de orice emoție. Vrem să ne ajutăm în primul rând pe noi, nu pe Damila, dar dacă indirect îi sprijinim și pe ei, eu personal mă voi bucura. Îmi doresc să promoveze Damila, ar o premieră absolută să obțină a patra promovare consecutivă, este extraordinar ce a reușit familia Nițu să realizeze cu această echipă”.
Rufă îi avertizează însă pe alb-verzi că la rândul lor, în penultima etapă, vor avea un joc foarte greu la Râmnicu Vâlcea. „I-am bătut și în tur, o putem face și acum. Nu ne vom da în niciun caz la o parte, nu am făcut asta niciodată, nu o vom face nici acum. Vă dați seama ce polemici vor ieși dacă cumva am pierde cu Damila. Nici jucătorii nu uită orgoliile din tur, declanșate de cei de la Damila. Eu cred că este foarte greu să ne bată Damila în Zăvoi, ei nu au jucători care să facă diferența, cu excepția lui Matache. Ar mai fi Bogdan Geantă, care la noi juca excelent ca vârf împins, acum, pe stânga, nu mai dă randament, i-am și zis domnului Nițu că dacă tot îl tine rezervă, mai bine mi-l dă mie înapoi, să-l fac fotbalist”.
Patronul CSM-ului ia în calcul să părăsească Zăvoiul în cazul în care Damila promovează. „Mă voi așeza la discuții cu domnul Nițu și primarul Râmnicului și vom stabili ce este de făcut. Vâlcea nu poate susține două echipe la nivel înalt, eu nu vreau să stau în calea progresului fotbalului vâlcean. Dacă Primăria va decide să sprijine pe Damila, atunci nu are rost să rămân la Vâlcea, voi pleca cu echipa în altă parte. Nu este ușor nici pentru mine să dau lunar 10-15 mii de euro la club, Primăria dă 6 miliarde anual, majoritatea se duc pe utilități”.
Articol scris de Adi Georgescu