Team managerul CS Universității Craiova țintește toate punctele în meciul de sâmbătă. Silvian Cristescu a dezvăluit că din iarnă este foarte posibil ca un contingent de la echipa ce activează în Severin să se întoarcă acasă, la Craiova.
Cristescu a spus: „Ne dorim să aducem prima victorie în campionat. Cealaltă echipă are jucători foarte buni, pe care-i cunosc, pe care personal voiam să-i aducem la noi. Din păcate, ne-am mișcat puțin cam lent noi și ei s-au mișcat repede. Acești jucători cred că mai devreme sau mai târziu îi vom aduce la noi. Sunt 5-6 jucători foarte buni, pe care-i cunosc de mici. Să sperăm că odată și odată vor veni acasă, să joace pentru Universitatea Craiova”.
Team managerul Universității a făcut referiri și la jocul din Cupă, de la mijlocul săptămânii: „Din păcate am pierdut în Cupă în prelungiri, din cauze obiective aș spune. Am terminat cu 8 jucători de câmp și colac peste pupăză s-a accidentat și Voinea și am jucat în 7. Cu toate acestea echipa a rezistat, a stat bine în teren, dar când joci fără trei oameni e greu să menții rezultatul. Nu este ca o scuză, cert este că nu cred că a fost o întâmplare că cei mai experimentați jucători ai noștri au luat cartonașe roșii. Nu vreau să mă gândesc la alte lucruri, dar știu că există o persoană în partea cealaltă care a cochetat foarte mult cu Dinamo București și sperăm să fie o simplă coincidență ce s-a întâmplat la Târgoviște”.
Partida dintre FC U Craiova și CS U Craiova se va disputa sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul din Severin.
Sursa: CS Universitatea Craiova