S-au despărțit de Gaz Metan Severin după conflicte cu oficiali ai clubului mehedințean, iar din această iarnă vor evolua sub culorile celor de la Alro. Fotbaliștii Alin Vigariu și Laurențiu Boroiban speră să aibă un parcurs bun cu formația locală în returul de campionat.
Doriți la Slatina în această pauză competițională, Vigariu și Boroiban au semnat înțelegeri valabile un sezon și jumătate cu gruparea olteană. Cei doi vin să întărească un lot care are ca obiectiv în ultima jumătate a sezonului clasarea pe unul dintre locurile trei-patru. Fostul fotbalist al Universității Craiova, Alin Vigariu, spune că vrea să evolueze în meciul direct cu fosta sa echipă, Gaz Metan Severin, pe care nu o vede o contracandidată în lupta pentru promovare.
„Am venit aici în primul rând la insistențele domnului Nițulescu și echipei, pentru că aici chiar am fost dorit, spre deosebire de Severin. Mi-a lăsat un gust amar, n-a fost o despărțire pe plan sportiv. Nu am niciun regret că am plecat de acolo. N-am treabă, eu sunt jucător de fotbal, o să joc la Slatina, ce ostilitate să fie la meciul cu ei, că sunt doi-trei rătăciți pe acolo care strigă ceva. Strigau și când erau acolo, nu-I problemă. Nu o să mă afecteze cu nimic”, a declarat Vigariu.
Golgheter al celor de la Gaz Metan în turul campionatului, atacantul Laurențiu Boroiban nu va putea evolua în meciul direct cu fosta sa echipă din cauza unei clauze contractuale. Boroiban spune că a venit la Slatina deoarece își dorește să joace.
„În primul rind, am acceptat să vin la Alro pentru că am fost dorit, și în al doilea rând m-am certat, am avut niște discuții cu antrenorul de la Severin și am ales să plec, decât să stau să nu joc. Am venit aici să joc, n-am venit să fiu rezervă. N-a depins de mine, a fost o altercație între mine și domnul Marian Bondrea și am decis să plec”, a spus Boroiban.
Cei doi jucători ai aluminiștilor cred că formația pregătită de Daniel Mogoșanu se poate implica în lupta pentru podiumul seriei. Vigariu și Boroiban consideră că decizia Federației referitoare la cluburile Gloria Bistrița și FC Timișoara poate avea un rol decisiv în cursa pentru accederea în Liga I.
sursa: Olt TV