Callatis, ultimul adversar pentru FC Snagov!

29 Mar. 2012, 18:42 Seria 2
Callatis,** ultimul adversar pentru FC Snagov!

După Victoria Brănești, FC Snagov ar putea fi a doua echipă care părăsește prematur Seria I a Ligii a II-a. Ilfovenii nu mai au niciun ban și cum sprijinul de la autoritățile locale e egal cu zero, formația revelație a turului este pe punctul de a intra în „moarte clinică”. Datoriile către arbitrii din meciul cu CF Brăila, cele 7 salarii neplătite către proprii jucători și cele trei memorii pe care vor fi nevoiți să le achite până la finalul lunii sunt alte câteva piedici ce le asigură desființarea „alb-roșilor”.

Cel care s-a zbătut în ultima perioadă să țină echipa în viața, în această ultimă perioadă, a ajuns și el la capătul puterilor și anunță că se dă bătut. „Nu mă mai interesează că deja mă doare capul. Totul depinde de mine, dacă fac rost de bani. Am ajuns la capătul puterilor. Am zic că nu mai dau niciun ban. Autoritările locale nu mai au niciun interes. De ce să îmi bat joc de mine, de jucători, să fiu ca peștele pe uscat.”, spune dezamăgit Laurențiu Tudor.

Autoritățile locale au refuzat să dea echipa

Cum autoritățile locale nu mai au niciun interes pentru echipă și nici nu au vrut să le-o dea altor câțiva oameni interesați să o preia, în acest sens purtându-se în ultima lună câteva negocieri, FC Snagov își va încheia activitatea cel mai probabil săptămâna viitoare.

„Le-am tot zis să susțină echipa că e bine pentru comunitate, pentru sport, dar spun că nu sunt fonduri. Bine că nu le-a blocat conturile și pentru plata gazelor, a apei și a luminii, că era haos. Nu s-a găsit niciun om care să preia o echipă de Liga a II-a. Este foarte greu să reziști. Au existat negocieri cu niște oameni, însă nu s-a ajuns la niciun acord. Vroiau să facă contract pe o perioadă de cinci ani, să investească în echipă, în bază, dar primăria nu a vrut.”, a mai spus managerul ilfovenilor.

Ultimul meci cu Callatis?

Totuși, FC Snagov va disputa meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Callatis Mangalia, acesta urmând a fi, cel mai probabil, ultima partidă pentru ilfoveni în Liga a II-a. Numai o minune poate salva echipa de la desființare, marți așteptându-se un ultim răspuns de la un cunoscut om de afaceri. „Am găsit înțelegere la viceprimar ca ăsta să fie ultimul meci, să dea bani să se joace. Poate după vom găsi vreo salvare. Sper din suflet să nu-și bage niciun jucător memoriu, cu toate că au ajuns la o limită, nu sunt plătiți de 7 luni.”, declară „Doctorul”, care spune că, în acest moment, de pregătirea echipei se ocupă Bucuroaia și George Dumitru.

„Joacă să se întrețină fizic, ca și cum s-ar duce la sală”

Laurențiu Tudor mai spune că la echipă nu mai există nicio motivație și că jucătorii vin la stadion pe proprii bani, ca și cum ar merge la sală. „În acest moment, motivația jucătorilor este zero. Pierd sau câștigă, pentru ei e același lucru. Joacă să se întrețină fizic. E ca și cum te-ai duce la sală, să te menți în formă. Mai dau și bani de la ei să joace, își bagă motorină să vină la stadion. E jenant, dar asta e realitatea.”

„E puțin probabil ca echipa să facă deplasarea la Iași”

După meciul de sâmbătă, FC Snagov ar trebui să dipute miercuri, la Iași, următorul meci de campionat. Cel mai probabil, echipa ilfoveană nu va mai face deplasarea și vor pierde la masa verde, urmând ca mai apoi să se desființeze. „E puțin probabil ca echipa să facă deplasarea. Trebuie să ne antrenăm în condițiile actuale și cum drumul e foarte lung… Noi nici nu am plătit arbitrajul din etapa trecută. Am găsit înțelegere la FRF să ne amâne până luni.”, a mai spus Tudor.

Mâine, un nou termen de judecată pentru primar

În altă ordine de idei, mâine, primarul Snagovului, Apostol Mușat, are un nou termen de judecată în funcție de care va afla dacă va fi eliberat sau nu.
„Ar fi o veste bună pentru tot fotbalul snagovean. Nu știu însă cât îi mai arde lui de fotbal. În comună e o harababură totală, e haos. Când pisica nu e acasă…., cam așa e la Snagov acum.”, a încheiat „Doctorul”.

„Se termină perioada în care trebuia să-i plătim pe Cristea, Boțu și Vălimăreanu, deci urmează depunctări, în prima fază, și după repercursiunile care sunt.”
Laurențiu Tudor, antrenor FC Snagov

Articol și foto de Marius ANGHEL

29 Mar. 2012, 18:42 Seria 2
Pe aceeași temă