Nicolae Robu, primarul orașului Timișoara și susținătorul echipei ACS Poli, a primit cel mai frumos cadou de ziua sa. Președintele clubului nou-promovat ]n Liga 1, Liviu Anton, i-a înmânat, azi, edilului un plic în care se afla acordul prin care ACS Poli va juca din vară, în Liga 1, sub denumirea de Poli Timișoara și va avea, pe lângă alb-negru, acces și la culorea violet.
Edilul șef a primit plicul de la Liviu Anton după ce a participat la o întâlnire cu mai multe personalități din oraș. „Nu știu dacă să mă bucur mai mult pentru finalizarea pasajului Michelangelo sau pentru asta”, a spus Nicolae Robu după ce a citit conținutul plicului.
În prezența antrenorului Dan Alexa, primarul a dezvăluit că surpriza conține acordul prin care administratorul judiciar al SC Politehnica Timișoara SA și-a dat acordul ca ACS Poli să evolueze în Liga 1 cu numele și culorile de tradiție. Astfel, echipa s-ar putea numi la startul noii competiți Poli Timișoara și să evolueze în culorile alb-negru-violet.
Daniel Stanciu, noul director sportiv al lui ACS Poli, a confirmat că acordul se află în posesia clubului. „E adevărat, avem acordul de la societatea veche. Deocamdată numele rămâne, vom juca cu Poli Timișoara și putem folosi culorile alb-violet”, a spus Stanciu pentru Sport9. Întrebat ce se va întâmpla după ce fosta „Poli” va fi dezafiliată, Stanciu a evitat să se pronunțe: „Nu pot să comentez ce va fi, dacă. Deocamdată sunt afiliați”.
Societatea veche patronată de Marian Iancu ar trebui dezafiliată de la FRF în această vară, deoarece ar împlini trei ani în care nu a activat în nicio competiție (și nu s-a dat semn de vreun plan de reorganizare). Dacă s-ar întâmpla acest lucru și acea echipă se va desființa, drepturile asupra palmaresului ar putea reveni pe Bega la echipa nou-promovată care are un acord cu vechiul „ASFC”.
Știrea a fost confirmată și de site-ul oficial al echipei ACS Poli:
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)