Portarul titular al formației Damila în turul campionatului, Paul Botaș (23 de ani) și-a reluat de ieri antrenamentele, după ce un început de hernie l-a ținut pe tușă din iarnă. Totul a început înaintea plecării alb-verzilor în cantonamentul din Ungaria, când goalkepeerul a resimțit dureri la spate. A făcut deplasarea la Gyula, însă durerile nu l-au slăbit și nu s-a putut antrena. La revenirea în țară, Botaș a făcut un RMN, care a scos la iveală un început de hernie, astfel că a fost practic scos din circuit.
„Am un început de an ghinionist. Recuperarea pentru astfel de probleme este destul de lentă, plus că am pierdut câteva săptămâni până am aflat diagnosticul exact. Acum mă simt mai bine, am început antrenamentele ușoare, cu alergări, sper ca în trei săptămâni să fac ședințe de pregătire normale. Oricum, Matache este un portar cu mare experiență, îmi doresc să apere la fel de bine în continuare și să promovăm. Când mă voi putea pregăti normal, știu că am multe de învățat de la el” spune Paul Botaș.
Până acum, antrenorul Claudiu Niculescu a mizat între buturi pe experimentatul Florin Matache (30 de ani), care a fost adus în pauza de iarnă și a dat multă siguranță defensivei alb-verzi. Pe lângă Botaș, în lotul Damilei mai este încă un portar tânăr, Dragoș Geantă (21 ani), care a debutat în tur în al doilea eșalon.
Articol scris de Adi Georgescu