După un sezon petrecut printre granzii Ligii I, albaiulienii
joacă din nou la matineu, iar în prima etapă elevii lui Marius
Baciu se vor deplasa în Oltenia, unde vor încerca să smulgă primele
puncte din acest campionat, la căpătul căruia își propun să revină
în elita fotbalului românesc.
Antrenorul unirist, Marius Baciu, aflat la primul său meci ca
antrenor în Liga a II-a, spune că echipa sa va avea nevoie de muncă
și dăruire pentru a obține un rezultat pozitiv la Slatina.
„Ne propunem să nu pierdem acolo, dar eu îmi doresc să
câștigăm. Nu vom avea un meci ușor, mai ales că întâlnim o echipă
bună cu jucători experimentați, însă nu ne temem de acest duel și
de ardoarea oltenescă cu care vor evolua adversarii. Fără muncă și
dăruire nu putem face nimic”, spune Baciu.
„Orice început e greu, dar am mare încredere în elevii
mei, și mizez pe ambiția și dăruirea acestora. Obiectivul meu
pentru acest sezon este să promovez și îmi propun să obțin maximum
din fiecare meci. Trebuie să muncim enorm, fiindcă vom avea viață
grea în liga a II-a. Am la dispoziție un lot tânăr, care sper să
prindă repede ideile mele și să înțeleagă ce înseamnă
performanță”, a mai precizat tehnicianul grupării de
pe „Cetate”.
Baciu nu va putea miza la Slatina pe C. Cristea, M. Oprea, Cl. Oară
și B. Bucurică, toți cu probleme medicale.
Articol scris de Lucian
Danciu