„Avem nevoie de 4-5 jucători!”

Fechita Bogdan-Andrei 11 Dec. 2010, 12:12 Seria 2

Dumitru Olteanu a fost numit, la începutul acestui an,
președinte al Consiliului Director al CS Mioveni, după ce primarul
orașului, Ion Georgescu, a renunțat la această funcție. Olteanu a
condus bine clubul galben-verde, iar la finalul turului, echipa se
află în plină luptă pentru obiectivul propus, și anume promovarea.
Evoluțiile de până acum l-au mulțumit pe președintele CD, deși
acesta spune că este loc și de mai bine, iar pentru iarnă, în
strategie trebuie să intre și aducerea unor jucători, pentru
întărirea lotului.

Domnule președinte, cum a fost turul de campionat pentru CS
Mioveni?

– Am avut un tur bun, dar întotdeauna este loc și de mai bine.
Puteam să ne clasăm mai bine, dacă reușeam să câștigăm două
meciuri, părerea mea, la îndemână, cel cu UTA, în care am condus cu
3-0, și cel de la Deva, unde am ratat foarte mult. Cu patru puncte
în plus puteam fi pe locul I acum…

Schimbarea băncii tehnice la mijlocul turului a influențat
în vreun fel echipa?

– Schimbarea antrenorului a fost benefică pentru echipă. Dacă
nu o făceam atunci, nu cred că acumulam atîtea puncte ca până
acum.

Ce trebuie pentru un retur perfect?
– În primul rând, o pregătire fizică foarte bună. Pregătirea a
fost punctul slab al nostru, în vară. Echipa a fost pregătită mai
mult tactic, pe teren, și nu fizic, cum ne așteptam și cum făceam
mereu. Și, în afară de pregătire, dacă mai aducem doi jucători care
să fie titulari și alți doi – trei care să poată intra pe teren
oricând din postura de rezerve, vom putea îndeplini obiectivul. De
atât avem nevoie în iarnă, de 4-5 jucători.

Au fost fotbaliști care merită menționați după acest
tur?

– M-aș abține să nominalizez pe cineva, pentru că nu vreau să
se supere apoi unul pe celălalt… Dar au fost câțiva jucători care
au ieșit în evidență. Însă, în general, echipa a fost cea care a
dus greul până acum.

Coșereanu a fost chemat la lotul de
juniori…

– Această selecție contează foarte mult și pentru imaginea
clubului, dar și pentru investiția făcută de noi în copii și
juniori. Este o investiție făcută cu folos… În afară de
Coșereanu, am mai avut și un alt copil la lot, Bărăscu… și să nu
uităm că, anul trecut, și Enache a fost în top. În fiecare an deci
am avut câte un junior ieșind în față în lotul primei
echipe.

Acest lucru nu vă determină să acordați o atenție mai mare
Centrului de Copii și Juniori?

– Într-adevăr, noi am investit în Centrul de Copii și Juniori,
dar nu încă de ajuns. Mai trebuie să lucrăm și la baza materială,
ceea ce și facem acum, prin amenajarea câtorva terenuri sintetice,
unul la Grupul Școlar, de dimensiuni normale, 100 / 50, și alte
câteva la școli, acolo unde copiii să aibă unde se pregăti pe teren
bun și pe perioada iernii. Iar pe viitor ne vom îndrepta mult mai
mult atenția spre copii și juniori.

Cine v-a sprijinit încă de la începutul mandatului
dumneavoastră?

– Toți cei din jurul meu, și aș vrea să le mulțumesc colegilor
din Consiliul Director și celor din Consiliul Local, și, nu în
ultimul rând, domnului primar. Au fost în această perioadă alături
de mine și de conducerea clubului, făcând toți o echipă, și numai
așa putem ajunge la final să ne îndeplinim obiectivul: să promovăm
și să facem o imagine bună clubului și orașului la nivel
național.

Articol scris de Silviu
Mihai

Fechita Bogdan-Andrei 11 Dec. 2010, 12:12 Seria 2
Pe aceeași temă