Alin Artimon a ajuns primul la reunirea CSM-ului și semnat un contract valabil pe doi ani cu clubul vâlcean.
Â
„Sunt primul antrenor din Zăvoi din ultimul timp care trec de la un sezon la altul” a glumit Artimon. Altfel, tehnicianul a mărturisit că speră ca toți jucătorii aflați sub contract cu CSM să rămână la echipă, inclusiv Dobre, Perianu și Dinu, fotbaliști intrați în colimatorul directorului-general Florin Verigeanu, pentru că au cele mai mari salarii din lot.
Â
„Știu că se fac eforturi din partea clubului pentru a-i păstra, dar depinde și de ei. Proiectul nostru este de a întineri echipa, sper ca trecerea să fie una cât mai lină, deși e clar că vom avea și momente mai grele. Eu sper ca toți jucătorii din vechiul lot care vin la reunire să rămână la noi. Deja au plecat mulți jucători și dacă mai pleacă câțiva, practic înseamnă că luăm totul de la zero, atât din punct de vedere tactic, cât și al pregătirii fizice” a explicat Artimon
Â
Cum se cunoaște, deja au părăsit Zăvoiul opt jucători, aflați la final de contract: Mihuț, Roszel, Disney, Stromajer, Săceanu, Vătavu, Kutlacik și Orac.
Â
Â
Articol scris de Adi Georgescu
Â