Antrenorii și jucătorii au decis ca Dan Gavrilescu să rămână la Olimpia

Marius ANGHEL 24 Sep. 2013, 16:07 Seria 2
Antrenorii și jucătorii au decis** ca Dan Gavrilescu să rămână la Olimpia

UPDATE:  Conducerea clubului FC Olimpia a lăsat ca soarta jucătorului Dan Gavrilescu să fie decisă de antrenori și de jucători. Astfel, marți, jucătorul a avut o ședință în vestiar cu stafful tehnic și colegii lui de echipă, iar, în urma discuțiilor purtate, s-a supus la vot ca jucătorului să i se mai acorde o ultimă șansă.

Dan Gavrilescu împreună cu conducerea tehnică și jucătorii și-au rezolvat astăzi, 24 septembrie, problemele apărute în interiorul echipei săptămâna trecută.

Părțile și-au rezolvat problemele „în familie” și vor continua împreună pe același drum.

„După ce am fost ascultat de conducere și ulterior, astăzi, am purtat o discuție cu colegii și stafful tehnic în vestiar, s-a dovedit că decizia de zilele trecute a fost pripită și luată la cald. S-au rezolvat disensiunile, mulțumesc colegilor, antrenorilor și conducerii pentru votul de încredere. Le rămân dator printr-un comportament interuman și o evoluție în teren care să îi facă mândri de mine”, a declarat jucătorul, Dan Gavrilescu.


 

Conducerea clubului FC Olimpia Satu Mare a analizat ieri, în ședința Consiliului Director, divergențele apărute în sânul echipei, ascultând părerea jucătorului Dan Gavrilescu în ceea ce are de spus legat de incidentul apărut în cursul săptămânii, atunci când a și fost suspendat provizoriu din lot.

Conducerea echipe isăptmărene a stabilit că jucătorul nu a încălcat regulamentul de ordine interioară, lăsându-i pe cei din conducerea tehnică și pe jucători să-și discute problemele în înteriorul echipei.

Articol scris de Elena Govor

Marius ANGHEL 24 Sep. 2013, 16:07 Seria 2
Pe aceeași temă