Amadio a reluat pregătirea cu CFR Cluj: „La UTA am colegi buni, mi-ar părea rău să mă despart de ei”

12 Jun. 2012, 15:12 Seria 2
Amadio a reluat pregătirea cu CFR Cluj:**

Portarul care a dus greul între buturile „Bătrânei Doamne” în returul seriei de Vest a Ligii a II-a s-a bucurat doar de zece zile libere. Remo Amadio a terminat sezonul în tricoul „textilist” pe 1 iunie, iar, ieri, italianul și-a reluat pregătirea cu echipa de care aparține, CFR Cluj.

„Am sărit peste vacanță în această vară, sunt puțin bulversat de această situație, mai ales că nu știu dacă mă mai vrea cineva aici. Deocamdată, nu am discutat cu nimeni din conducere și nici cu antrenorii, cu siguranță voi mai rămâne o săptămână – două aici, poate și mai mult, până o să aflu ceva concret”, a precizat goalkeeperul de 24 de ani.

La reunirea campioanei României au participat alți doi portari, Mihai Mincă și Edi Stăncioiu, însă Andone îl așteaptă pe cel care ar trebui să devină numărul unu de la CFR, Mario Felgueiras. În aceste condiții, e greu de crezut că Amadio va fi reținut în lotul grupării din Gruia și e posibil ca italianul să fie împrumutat încă un sezon în Calea Aurel Vlaicu. „M-am înțeles foarte bine cu Mister Falub și Dan Țapoș, vorbesc destul de des și cu Gio, rămâne de văzut ce se va întâmpla. La UTA am colegi buni, mi-ar părea rău să mă despart de ei. Ar fi bine dacă s-ar face o echipă puternică la Arad, care să atace promovarea, însă, personal, eu mă gândesc doar să apăr cât mai mult anul ce vine”, a adăugat Amadio.

Fost internațional de juniori, Remo Amadio îi ține pumnii Italiei la Campionatul European și este optimist după primul meci al „squadrei azzura”: „S-a jucat bine, dar nu îndeajuns de bine pentru a bate o echipă bună ca Spania. Dar, ceilalți adversari din grupă sunt mai abordabili, iar în fazele superioare se poate întâmpla orice”.

Sursa: Sport Arad

12 Jun. 2012, 15:12 Seria 2
Pe aceeași temă