Alexandru Meszar, director executiv la UTA

30 Jul. 2009, 11:46 Seria 2
Alexandru Meszar, director executiv la UTA

 

Bătrâna Doamnă, înainte cu aproximativ trei săptămâni de începerea campionatului, își completează nu numai lotul de fotbaliști cât și staful de conducere. După mai multe discuții cu primarul Gheorghe Falcă, și supervizate de Comitetul director al FCM UTA, Alexandru Meszar a fost numit în funcția de director executiv. „În ședința Comitetului director s-a decis schimbarea organigramei clubului. Domnul Meszar a fost numit în funcția de directror executiv, iar Dorin Stana ca director de competiții”, a declarat președintele clubului Giovani Cantazariti.

 

Alexandru Meszar este binecunoscut pentru arădeni ca fiind managerul general al școlii private de fotbal CS Atletico, o grupare cu rezultate execente la nivelul de copii și juniori. „Nu vin ca salvator, vin să muncesc și să-mi fructific calitățile de organizator și experiența acumulată până acum”, a declarat noul director executiv de la FCM UTA.

 

În urma venirii la UTA a lui Meszar, sectorul juvenil va suferi mari modificări. În prima fază, în locului lui Lucian Tetileanu a fost numit în funcția de șef al centrului de copii și juniori Florin Voinea. Modificări vor suferi și grupele de copii și juniori până la 14 ani. Cel mai probabil, cei mai buni fotbaliști de la Atletico, împreună cu antrenorii, se vor muta în calea Aurel Vlaicu și vor juca pentru UTA.

 

Altfel, conducerea utistă a stabilit și prețul abonamentelor și perioada în care acestea vor fi puse în vânzare, dar despre acestea în numărul de mâine al ziarului nostru.

 

Articol scris de Daniel Berar

30 Jul. 2009, 11:46 Seria 2
Pe aceeași temă