Alba nu a primit licența pentru Liga a II-a „Vom prezenta actele”

22 Jun. 2011, 16:02 Seria 2
Alba nu a primit licența pentru Liga a II-a**

FC Timișoara, Gloria Bistrița, Universitatea Craiova și FC Bihor
nu sunt singurele formații care trec prin „chinul”
licențierii.

Unirea Alba Iulia, o formație cu tradiție în fotbalul românesc
trece printr-o perioadă critică.

După ce au evitat „la mustață” retrogradarea în Liga a III-a,
oficialii Unirii au primit o veste tulburătoare: nu au primit
licența pentru Liga II.

Litigiile pe care formația ardeleană le are cu fotbaliștii Rade
Veljovic, Enzo Bruno și Nikola Vujadinovic au dus-o pe Unirea Alba
Iulia în această situație, iar oficialii albaiulieni sunt obligați
să prezinte de urgență, mai precis în trei zile de la această dată,
actele care să dovedească plata sumelor restante către cei trei
fotbaliști, aproximativ 50.000 euro.

„E adevărat, s-au interpretat acele litigii, dar se vor
prezenta actele necesare. Ne dorim și ar fi normal să obținem
licența, însă Mircea Sandu a spus că în Liga II vor putea participa
și echipele care nu vor primi licența”
, a declarat
Nicolae Lupu, președintele executiv al Unirii.

Transferurile, ultima
speranță a Unirii

Pepiniera de juniori a Albei a dat de-alungul timpului jucători cu
nume în fotbalul românesc, iar ultimul exemplu este Fabian
Himcinschi, vedeta reprezentativei U-17. Acesta a atras atenția mai
multor cluburi din străinătate, precum Inter Milano și Cesena, dar
AEK Atena a fost formația care a părut cea mai decisă în privința
acontării tânărului atacant. Un eventual transfer al acestuia ar
putea rezolva, cel puțin pentru moment, gravele probleme financiare
ale formației din „cetate”.

Conform președintelui Lupu, Himcinschi nu este singurul jucător
pentru care există oferte.

„Mizăm pe orice transfer, avem oferte și vom primi
niște bani din transferuri. Avem 5 jucători care fac parte din
loturile naționale, e normal să fie echipe
interesate”
, a mai spus Lupu.

Își
menține decizia cu privire la demisie

Nicolae Lupu a mai spus că decizia sa cu privire la plecarea de la
echipă este definitivă și că este în ultima săptămână la Unirea
Alba Iulia.

„Sunt în ultimele 7 zile de mandat la Unirea, după care
voi pleca. Pe parcursul sezonului s-a întâmplat de multe ori să
trebuiască să achităm bani pentru a putea disputa meciurile. Am
probleme de sănătate și nu pot trăi într-o tensiune
continuă”
, a incheiat oficialul „alb-negrilor”, ce se
va „dezlipi” însfârșit de clubul unirist după cinci ani.

articol scris de Lucian
DANCIU și Mihai CINPOERU

22 Jun. 2011, 16:02 Seria 2
Pe aceeași temă