Fost campion cu CFR Cluj, „Caniggia” nu a avut succes în
cariera de antrenor sub Măgură, astfel că este așteptată demisia sa
de onoare, pe care o anunțase deja dinaintea meciului cu CSM
Râmnicu Vâlcea.
Cu un lot mai numeros și mai valoros decât anul trecut, FC
Silvania a ajuns într-o situație critică, astfel că a preluat
lanterna roșie a Seriei Vest, după desfășurarea etapei a IX-a. În
aceste condiții, colaborarea dintre managerul Adrian Anca și
gruparea șimleuană este aproape imposibilă. Încă de la înfrângerea
suferită în propriul fief, cu FC Bihor Oradea, s-a vorbit despre
plecarea lui Anca, dar în final s-a decis ca soarta sa să fie
decisă după meciul de sâmbătă, de la Râmnicu Vâlcea, care a fost
pierdut la scor de forfeit.
„E o situație deranjantă la Șimleu. Cu toții suntem
supărați. Echipa pe de o parte, iar suporterii și conducerea pe de
altă parte. În situații de acest gen, nici eu nu mai știu dacă
vreau să rămân. Întotdeauna, când nu sunt rezultate, antrenorul
trebuie să plece singur. De aceea, dacă nu batem la Râmnicu Vâlcea,
renunț 100%, ca să produc acel șoc de care are nevoie echipa.
Totuși, poate nu o fi dracul chiar atât de negru”,
declara managerul Silvaniei, cu câteva zile în urmă.
Nici conducerea clubului nu s-a hazardat, încă, în declarații,
președintele Ioan Gurzău spunând că o decizie finală se va lua
luni, când va avea loc și o discuție cu principalii
finanțatori.