7 zile de vacanță la Corona!

Marius ANGHEL 06 Jun. 2013, 16:59 Seria 2
7 zile de vacanță** la Corona!

• Vacanța brașovenilor va fi una extrem de scurtă, reunirea lotului fiind programată pe 12 iunie!
• La începutul săptămânii viitoare se preconizează modificări importante în conducerea clubului

Corona Brașov a promovat, în premieră, în Liga I, după cel mai bun sezon din istoria clubului. Jucătorii brașoveni au efectuat marți un antrenament ușor, apoi au intrat în vacanță, fără să primească restanțele salariale și prima de promovare. Cei din conducerea clubului au avut o ședință, marți seara, cu cei din stafful tehnic. Chiar dacă deciziile importante au fost amânate pentru săptămâna viitoare, oficialii brașoveni au creionat programul de pregătire din această vară.

Astfel, reunirea lotului este programată pe 12 iunie, astfel că jucătorii vor avea cea mai scurtă vacanță: 7 zile! Campionatul 2013-2014 al Ligii I începe pe 20 iulie, astfel că jucătorii brașoveni vor avea mai bine de cinci săptămâni la dispoziție pentru pregătirea primului sezon în Liga I.

Dacă nu vor surveni modificări în privința datei pentru reunirea lotului, nou-promovatele Corona Brașov și FC Botoșani vor fi primele echipe din Liga I care vor începe pregătirile, însă moldovenii vor avea mai multe zile de vacanță pentru că au încheiat conturile cu Liga a II-a încă de miercurea trecută. CFR Cluj și Pandurii se vor reuni pe 13 iunie, Steaua pe 14 iunie, iar FC Brașov pe 17 iunie.

Conform programului de pregătire schițat de stafful tehnic al echipei, după reunirea lotului, jucătorii vor efectua vizita medicală, urmată de câteva zile de antrenamente pentru readaptare la efort la baza proprie. Până la startul campionatului, Țicleanu și Bona au cerut ca echipa să efectueze două cantonamente, unul intern și unul extern. Cum un stagiu extern este destul de costisitor, nu ar fi exclusă și varianta a două cantonamente în țară.

Lupu lucrează la strategia pentru Liga I

Cum președintele clubului Liviu Lupu este ocupat cu strategia pentru viitorul sezon, astfel că nu a putut fi contactat, se pare că la începutul săptămânii viitoare se anunță modificări importante în structura de conducere, dar și la nivelul băncii tehnice! „Greul abia acum începe și trebuie să punem la punct strategia pentru Liga I. Diferența de valoare dintre cele două eșaloane este foarte mare și nu vrem să ne facem de râs în Liga I”, spunea Liviu Lupu, la finalul meciului de la Târgu Mureș.

Manea nu ar spune nu Coronei

O variantă tot mai des vehiculată în fotbalul brașovean este cooptarea lui Nae Manea în conducerea clubului. Antrenorul Gloriei Bistrița se află în aceste zile în vacanță și nu a infirmat zvonurile care-l dau la Corona. „Acum sunt în vacanță după un sezon foarte agitat. Eu mai sunt legat prin contract cu Gloria Bistrița, dar pot pleca de la echipă în anumite condiții. Am auzit și eu ceva de Corona, dar până acum nu am discutat nimic concret, dar în fotbal totul este posibil. Am o relație de prietenie cu cei din conducerea Coronei încă din perioda petrecută la Forex. Am fost și la două meciuri în acest retur, iar la partida cu FC Argeș nu am mai venit pentru că am crezut că le port ghinion… Până acum nu am discutat cu cei de la Corona și nu pot eu să mă propun la Brașov”, a spus Nae Manea.

Sursa: Monitorul Expres

Marius ANGHEL 06 Jun. 2013, 16:59 Seria 2
Pe aceeași temă