Vlădoiu: „Botoșaniul merită echipă în prima ligă”

01 Apr. 2009, 16:10 Liga 2
Vlădoiu:

După înfrângerea suferită de bucureșteni în fața elevilor lui Cristi Popovici, Jean Vlădoiu a fost singurul oficial al dinamoviștilor care a acceptat să stea de vorbă cu presa. Antrenorul secund al FC Dinamo a lăudat echipa și investițiile clubului botoșănean.
 

 

"Aici este o echipă foarte bună. M-au impresionat numărul mare de spectatori, gazonul care este impecabil și toate investițiile făcute aici. Sper ca într-un an, doi, Botoșaniul să promoveze și să venim aici cu prima echipă. După tot ce am văzut, cred că Botoșaniul merită să aibă echipă în prima ligă", a declarat Jean Vladoiu.
 

 

Totodată, președintele Consiliului de Administrație al FC Botoșani, Valeriu Iftime, nu mai este optimist în privința promovării echipei în Liga I.
 

 

"Nu mă mai îmbăt cu apă rece așa repede. Eu mă îmbăt ușor, dar nu așa repede. Eu am crezut în Divizia A. Nu-i greu să speri atunci când ești sus. Ca să promovezi îți trebuie în primul rând copii de caracter, un antrenor foarte bun și pliat pe fotbaliști. Nu în ultimul rând, trebuie să câștigăm un respect al arbitrilor față de noi, pentru că Botoșaniul nu are acum un statut de echipă care să nu fie furată la drumul mare. Acasă, chiar dacă ne mai șicanează, arbitrii nu pot face mari orgii, în schimb, în deplasare, fac acest lucru", a afirmat Valeriu Iftime.
 

 

www.fcbotoșani.ro

01 Apr. 2009, 16:10 Liga 2
Pe aceeași temă