Galeria echipei FC Farul renunță la biletele puse la dispoziție de FC Viitorul, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul suporterilor constănțeni. Fanii au luat această decizie în semn de protest față de numărul mic de bilete care li s-a alocat, 100, în condițiile în care, afirmă ei, la meci și-au anunțat prezența 300 de membri ai galeriei și alte câteva sute de suporteri fariști.
„100 de bilete sunt o bătaie de joc și prejudiciază dreptul suporterilor de sport din Constanța de a vedea cele mai bune echipe ale orașului. Galeria FC Farul nu va accepta această umilință”, se mai menționează în comunicat.
Marcel Lică nu credea că se va limita numărul suporterilor fariști
Înaintea luării acestei decizii, președintele FC Farul, Marcel Lică, declarase, ieri, că FC Viitorul a refuzat cererea Farului de a muta locul de disputare al derby-ului de la sfârșitul acestei săptămâni și a menționat că nu crede în ipoteza limitării accesului suporterilor fariști la această partidă, variantă lansată de președintele FC Viitorul, Paul Peniu.
„Conducătorii clubului Viitorul au respins cererea noastră de a juca meciul din week-end pe stadionul Farul și vă spun sincer că mă așteptam la acest lucru. Ar fi fost frumos pentru spectacolul fotbalistic să avem cât mai mulți suporteri în tribune. Însă, nu cred în varianta limitării numărului de suporteri ai Farului la meciul de sâmbătă. Acest lucru nu ar fi normal să se întâmple. Suntem două cluburi profesioniste care ne respectăm reciproc și sunt sigur că nu se pune problema ca suporterii noștri să nu poată intra la meci. Eu unul sunt adeptul fair-play-ului în sport, iar restricționarea accesului oamenilor la o partidă de fotbal contravine acestui concept. În ceea ce-l privește pe Sorin Paraschiv, fanii pot fi liniștiți, el va fi apt de joc la ora meciului cu Viitorul”, a declarat, citat de Cuget Liber, Marcel Lică.
Partida FC Viitorul – FC Farul contează pentru etapa a 17-a a Ligii a 2-a, seria întâi, și se joacă la Ovidiu, sâmbătă, de la ora 13,30.
Foto: Alexandru RAITĂ‚