VIDEO | Cristi Borcea nu vrea să se mai implice la Dinamo, dar știe apropiați care ar face-o: ”Atunci o să se creioneze o echipă puternică.” Părerea sa despre implicarea suporterilor

Cornel POPESCU 24 Jan. 2023, 16:46 Liga 2

Fostul finanțator al clubului Dinamo, Cristian Borcea (53 de ani), a vorbit, la ProSport LIVE, despre posibilitatea de a se implica din nou în conducerea ”câinilor”, despre situația financiară pe care gruparea aflată pentru a doua oară în insolvență o traversează în acest moment, dar și despre suporterii echipei.

Cristi Borcea, despre o revenire a sa la Dinamo: ”Nu mai am entuziasmul pe care îl aveam și nici nu mai pot să fac ceea ce făceam”

După ce s-a arătat dezamăgit că Dinamo nu l-a ofertat pe Gabriel Tamaș să revină la echipă, jucător căruia i-ar fi plătit el, fără probleme, salariul, Cristi Borcea a vorbit și despre posibilitatea de a reveni la club. Așa cum a spus-o și în alte rânduri, afaceristul nu s-a răzgândit și nu ia în calcul acest scenariu, însă anunță că are mai multe cunoștințe care vor să se implice, însă vor face acest lucru numai după ce noul stadion din ”Ștefan cel Mare” va fi ridicat.

”Eu nu mă mai implic niciodată!

Eu sunt antrenat (n.r. – nu l-ar afecta că ar intra din nou în gura suporterilor). Eu vorbeam cu cei din galerie și le ziceam să mă înjure pe mine, să îmi lase sponsorii, acționarii. Ce facem? Eu sunt antrenat din toate punctele de vedere, dar nu mai am entuziasmul pe care îl aveam și nici nu mai pot să fac ceea ce făceam.

Pe Dinamo o susțin, o să fie susținută puternic pentru că am prieteni care vor să o susțină, dar doar în momentul în care o să aibă stadionul. Atunci o să se creioneze o echipă puternică. Fără stadion, fără emulație, nu e nimic! E cel mai urât și cel mai vechi din România”, a spus Cristi Borcea pentru ProSport Live.

Borcea e de părere că Dinamo ar fi trebuit să o ia de la zero: ”Acum nu aveai datorii”

Cristi Borcea a vorbit despre situația de la Dinamo, club aflat în insolvență în acest moment.

Dinamo trece prin cea mai grea perioadă din istoria de aproape 75 de ani a clubului, fiind măcinat de lipsuri financiare. Suporterii din DDB susțin echipa, iar oficialii caută insistent un investitor care să vină cu bani până la finalul lunii aprilie, când este nevoie de o sumă de un milion de euro pentru obținerea licenței.

Conducătorii clubului au anunțat în repetate rânduri că nu se pune problema ”să o ia de la zero”, deoarece datoriile istorice ar rămâne oricum de achitat, potrivit normelor UEFA. Cristi Borcea e însă de altă părere: că Dinamo ar fi trebuit să se reorganizeze din ultimul eșalon.

”Ca să o duci pe Dinamo acolo sus îți trebuie un stadion. Când o să se termine stadionul, atunci Dinamo o să fie cea mai puternică echipă din România. Când vor termina circul…

Dacă mă ascultau să o ia de la zero cu datoriile, nu veneau nici spaniolii, nu aveau datorii acum. Dacă o iei de la zero îți vin datoriile de la spanioli… ”, a spus Borcea la ProSport LIVE.

Borcea arată cu degetul către ultrașii dinamoviști. ”Crezi că vine vreun investitor ca să decidă galeria? 100 la sută nu vine nimeni”

Totodată, Cristian Borcea arată cu degetul către ultrașii clubului din ”Ștefan cel Mare”.

Dinamo este în căutarea unui investitor care să vină și să salveze echipa de la dezastru, însă Borcea este de părere că acest lucru nu se va întâmpla atât timp cât suporterii iau deciziile la club.

”Galeria a ținut echipa până acum, a făcut eforturi foarte mari, dar trebuie să înțeleagă că nu vine niciun investitor să dea vreun leu ca să vină galeria să se implice. Nu are nicio legătură. Își pune un om în administrație și nu au ce căuta acolo. Crezi că vine vreun investitor ca să decidă galeria? 100 la sută nu vine nimeni, de asta nu vine nimeni”, a mai spus Cristi Borcea.

După 16 etape jucate în sezonul regular 2022-2023 din Liga 2, Dinamo se află pe locul 8 în clasament, cu 24 de puncte, la nouă puncte în spatele liderului Steaua. Formația condusă de Ovidiu Burcă a bifat șapte victorii, trei rezultate de egalitate și șase înfrângeri în 16 meciuri. Față de ultima poziție care duce în play-off-ul de promovare, ocupată de Gloria Buzău (locul 6, 26 puncte), Dinamo e la două puncte în spate.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-cristi-borcea-uluit-ca-dinamo-l-a-scapat-printre-degete-pe-gabi-tamas-asta-este-incredibil-ii-plateam-eu-salariul-nu-era-problema-19258618

https://liga2.prosport.ro/liga-3/ionut-serban-fostul-mijlocas-al-lui-dinamo-a-schimbat-echipa-19258652

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-la-actionat-pe-valentin-lazar-la-comisii-19258543

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-burca-despre-cum-se-intelege-cu-jucatorii-sai-dupa-monologul-public-in-care-i-a-atacat-acum-ei-ma-cunosc-pe-mine-mai-bine-ii-cunosc-si-eu-pe-ei-mai-bine-cine-l-a-deranjat-19258483

Cornel POPESCU 24 Jan. 2023, 16:46 Liga 2
Pe aceeași temă