Adrian Iencsi (45 de ani) este noul antrenor al echipei Rapid, iar fostul fundaș de legendă al clubului din Giulești a fost prezentat oficial în această funcție într-o conferință de presă ”specifică” în ultima perioadă trupei care își desfășoară meciurile de pe teren propriu în Regie. Dacă Petrolul sau alte cluburi organizează conferințe publice, cu presa, chiar și în această situație cu pandemia, Rapid face conferințe prin intermediul Rapid TV, care emite pe Facebook.
Iencsi îi ia locul lui Dan Alexa, care a pregăti Rapidul în cele cinci meciuri de play-off ale Ligii 2 și nu a putut îndeplini obiectivul promovării, nedeclarat de conducere, ci autoimpus de antrenor.
”Mereu am fost acasă, acum sunt şi oficial. Sută la sută aş fi dorit ca Rapid să fie în Liga 1 şi eu să nu fiu antrenor. Eu întotdeauna mi-am dorit să antrenez la un nivel cât mai înalt, dar mi-aş fi dorit ca Rapid să evolueze cu cele mai bune echipe. E imaginea tuturor, şi a generaţiilor din spate.
Negocierile au mers foarte rapid, eu nici nu mă gândeam. Se vehiculau mai multe nume, în aceeaşi zi am decis să devin antrenorul Rapidului.
E un obiectiv clar calificarea, dar în acest moment nu pot garanta că echipa va promova în Liga 1. Tot ce-mi doresc este să clădesc o echipă cu identitate, să-i facă pe suporteri să îi fie alături necondiţionat. Dacă echipa arată un fotbal bun şi transmite un fotbal bun, de ce să fie supăraţi? Noi suntem într-o reconstrucţie şi vreau să avem un joc bun, constructiv, să punem probleme fiecărei echipe.
Eu cred că şi absenţa suporterilor a fost un impediment foarte mare pentru nepromovarea echipei. Lipsa lor a contat foarte mult în acest final de campionat”, a declarat Adrian Iencsi în cadrul conferinței de presă.
Iencsi nu și-a definitivat componenţa staffului tehnic cu care va lucra la Rapid, în acest moment avându-l ca antrenor secund pe Valentin Negru.
Primul transfer efectuat de Rapid sub comanda noului antrenor este Radu Crișan, împrumutat de la Astra, jucător care ultima dată a fost legitimat la UTA, cu care a promovat în Liga 1, însă în lotul căreia n-a fost păstrat.
Adrian Iencsi speră să mai poată găsi jucători valoroşi liberi de contract pe care să-i aducă la Rapid și a spus și ce filosofie are ca antrenor.
”Toţi suporterii aşteaptă să vadă ce jucători vor veni. În această perioadă e foarte greu să găseşti jucători foarte valoroşi liberi de contract, trebuie să fiu foarte atent. Noi am stat foarte prost la toată linia defensivă, pentru că dădeam ocazia adversarei să tragă la poartă. Eu vreau să reuşesc, indiferent de situaţie. Vreau să imprim echipei un entuziasm, pentru că jucătorii sunt foarte afectaţi. Suferă că au pierdut această şansă. Sunt convins că au dat tot ce au putut. Le-am spus să ţină capul sus, un eşec te face mai puternic.
Filosofia mea de lucru e un joc ofensiv. Asta a fost de la bun început. Atât sistemul, cât şi jocul este unul ofensiv. Încă nu am decis ce sistem voi juca, voi vedea la lucru jucătorii şi voi decide înainte de primul joc. Eu trebuie să clădesc o echipă care să pună probleme. Nu avem timp”, a mai spus antrenorul giuleştean.
Fostul fundaș al echipelor Ceahlăul, Rapid, Spartak Moscova, Apollon Limassol, Concordia Chiajna sau ASA Târgu Mureș și-a început cariera de antrenor ca ”secund” al lui Ioan Andone la Apollon Limassol, iar apoi a condus din postura de ”principal” formațiile FC Voluntari, FC Hunedoara, Sporting Turnu Măgurele, Foresta Suceava, Unirea Jucu, Dunărea Călărași, Pandurii Târgu Jiu, ”U” Cluj (unde doar în acte a fost principal, fiindcă în practică era secundul lui Bogdan Lobonț), Rapid U19 și U Craiova II, dar a fost și ”secund” al lui Devis Mangia la U Craiova.
Iencsi a spus detalii din discuțiile înainte de preluarea echipei principale a clubului alături de care a câștigat două titluri de campion (1999 şi 2003), de două ori Cupa României (1998 şi 2002) şi de trei ori Supercupa României (1999, 2002, 2003). La trupa din Giulești a stat între anii 1997 și 2004.
”Condiţiile cele mai importante au fost legate de condiţiile de lucru, selecţia lotului, comunicarea, asta e tot ceea ce mi-a dorit. Întotdeauna este un risc, întotdeauna îţi asumi ceva. Pentru mine, Rapidul este o provocare, trebuie să o accepţi şi în situaţii mai grele. Dacă nu eram pasionat, poate că nu o acceptam.
Ştiu că suporterii aşteaptă rezultate, au fost dezamăgiţi că nu s-a obţinut acum promovarea. Dar ei trebuie să înţeleagă că Rapidul a ieşit la suprafaţă în ultimii ani. Nu e un capăt de ţară că nu s-a reuşit o promovare. Suporterii vor spectacol, vor ocazii ratate, eu sunt sigur că dacă jocul Rapidului ar fi arătat altfel nu ar fi fost dezamăgiţi, eu sunt convins de acest lucru. Mie nu mi-a plăcut. Jocul în toate compartimentele nu a arătat bine, am suferit peste tot. Asta vreau să fac, e un obiectiv al meu, să fac echipa să aibă acel entuziasm de a juca fotbal”, a mai spus Adrian Iencsi în conferința de presă de prezentare a sa ca antrenor la Rapid.
La noul Rapid, înființat în 2017, care a pornit ca Academia Rapid și s-a mai numit și FC R București, după ce vechiul Rapid a intrat în faliment în 2016, Adrian Iencsi a fost, timp de șase luni, în 2018, antrenor al echipei U19 a clubului.
https://www.facebook.com/FCRapid1923oficial/videos/933327050469162/
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-rapid-l-a-imprumutat-pe-radu-crisan-de-la-astra-prima-reactie-a-fundasului-care-are-promovari-in-liga-1-cu-fc-hermannstadt-si-uta-19143752
https://liga2.prosport.ro/seria-1/nu-stiu-daca-burca-a-plecat-a-facut-un-pas-in-spate-dar-asa-a-facut-si-in-liga-4-zici-ca-jucam-dansul-pinguinului-daniel-niculae-nu-e-convins-ca-ovidiu-burca-a-plecat-19143683
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-pancu-se-desparte-de-rapid-si-preia-ca-antrenor-principal-poli-iasi-anunta-clubul-giulestean-nu-si-cel-din-copou-19143560
https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-a-sunat-adunarea-pentru-noul-sezon-al-ligii-2-24-de-jucatori-a-avut-stefan-grigorie-la-primul-antrenament-noutatile-19143529
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-iencsi-este-noul-antrenor-al-echipei-rapid-angelescu-gandim-la-fel-este-o-decizie-buna-daniel-niculae-a-refuzat-sa-revina-la-clubul-giulestean-19143513