VIDEO | A început sărbătoarea alb-vișinie! Fanii și jucătorii Rapidului au celebrat promovarea în Liga 1 înaintea partidei cu ”FC U” Craiova. Daniel Niculae, emoționat: ”Nu credeam că voi trăi așa ceva”

Andrei PASCU 17 May. 2021, 22:15 Liga 2
VIDEO | A început sărbătoarea alb-vișinie! Fanii și jucătorii Rapidului au celebrat promovarea în Liga 1 înaintea partidei cu ”FC U” Craiova. Daniel Niculae, emoționat: ”Nu credeam că voi trăi așa ceva”

Rapid a promovat în Liga 1, înaintea meciului cu ”FC U” Craiova, iar sărbătoarea a început în tabăra giuleștenilor. Fanii veniți la meci au aflat rezultatul confruntării dintre ASU Poli și CS Mioveni, scor 2-2, care le-a asigurat favoriților revenirea în prima divizie, iar totul a devenit un tablou așteptat de ani de zile de ei.

Suporterii și jucătorii Rapidului au început sărbătoarea! 

Imaginile suprinse la stadionul din Buftea vorbesc de la sine. Suporterii au început să scandeze și numele celor de la ASU Poli.

Daniel Niculae: ”Ne bucurăm extraordinar de mult de această promovare” 

Daniel Niculae, viitorul președinte al Rapidului, a vorbit înaintea confruntării cu U Craiova 1948 SA despre toate sentimentele unice pe care le trăiește acum, din postura de viitor conducător de club, la o formație care va evolua în Liga 1.

Este un sentiment extraordinar, suporterii noștri au venit în număr foarte mare, ne pare rău că nu se joacă acest meci cu spectatori, pentru că ar fi fost un spectacol atât pe teren, cât și în tribune. Dar fanii se vor ocupa și așa de atmosferă. Ne bucurăm extraordinar de mult de această promovare.

Rapid a revenit acolo unde îi este locul, este un moment istoric, avem o istorie zbuciumată, dar e mai frumos așa când o iei de la zero, începi curat, din Liga a 4-a și ajungi pe prima scenă a fotbalului românesc din nou.

Emoții diferite ca oficial al clubului, pentru că nu mai depinzi de tine ca jucător, ca antrenor sau suporter. E cu totul și cu totul diferit, dar trebuie să mă obișnuiesc și cu această funcție”, a declarat Daniel Niculae la microfonul DigiSport.

Daniel Niculae: ”Îmi găsesc greu cuvintele, nu credeam că voi trăi așa ceva” 

Daniel Niculae a recunoscut că Rapid a început deja planurile pentru sezonul următor de Liga 1, dar deocamdată nu a vrut să vorbească despre ele. Trăiește clipa și abia la finalul ultimei etape vrea să facă publice toate noutățile din cadrul clubului, la șase ani de la ultimul meci al ”feroviarilor” în Liga 1.

Mai avem un meci după ce cu Craiova, trebuie să ne bucurăm. Când se va termina campionatul ne facem calculele pentru sezonul viitor. Avem deja planuri, dar acum trebuie să ne bucurăm, să scăpăm de emoții, de nervi ale unui sezon încărcat, un sezon trăit pe muchie de cuțit. Îmi găsesc greu cuvintele, nu credeam că voi trăi așa ceva, vom da drumul și la petrecere”, a mai declarat Daniel Niculae.

 

ASU Poli a dat o mână de ajutor Rapidului 

Rapid este a doua echipă de Liga 2 promovată direct în Liga 1 în acest sezon! Și-a asigurat matematic acest drept, înaintea partidei cu U Craiova 1948 SA. A beneficiat de rezultatul confruntării dintre ASU Poli și CS Mioveni, terminată la egalitate, scor 2-2.

Grație rezultatului de pe ”Dan Păltinișanu”, ecartul dintre Rapid și CS Mioveni e de patru puncte, astfel că giuleștenii vor însoți U Craiova 1948 SA în Liga 1, de la startul următorului sezon.

Formația lui Alexandru Pelici nu mai poate detrona Rapid de pe locul 2, când mai are de disputat un singur meci din acest play-off. Era obligată să învingă pe Bega, pentru ca verdictul să se decidă în ultima etapă.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-a-promovat-in-liga-1-farmecul-vietii-se-simte-din-nou-in-prima-divizie-dupa-sase-ani-mana-de-ajutor-din-partea-fratilor-de-la-asu-poli-19185482

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-pelici-merge-cu-cs-mioveni-la-baraj-de-promovare-dupa-remiza-cu-asu-poli-daca-asa-s-a-terminat-ce-sa-mai-vorbim-echipa-pe-care-antrenorul-nu-si-o-doreste-in-lupta-pentr-19185552

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-iosif-lacrimi-de-bucurie-dupa-ce-rapid-a-promovat-in-liga-1-dumnezeu-a-facut-dreptate-speram-ca-viitorul-sa-fie-intr-un-mod-luminos-19185540

 

Andrei PASCU 17 May. 2021, 22:15 Liga 2
Pe aceeași temă