Victorie la limită, dar meritată

14 Mar. 2009, 15:24 Liga 2

Neînvinsă acasă în acest sezon, și prin prisma pozițiilor ocupate în clasament inaintea acestei etape, partida de la Snagov oferea din start o favorită certă, FC Snagov, în disputa acesteia cu “codașa” Cetatea Suceava. Meciul a inceput însă monoton, lăsând puținilor spectatori senzația că unii nu vor, iar alții nu pot. Totuși, pe fondul dominării teritoriale, dar sterile a gazdelor, acestea reușesc deschiderea scorului în minutul 28, fază pornită de la Bereșoae. Lansat într-o cascadă de driblinguri până la marginea careului de 16 m sucevean, acesta combină cu Petrea, care schimbă din prima cu Rădulescu, și ultimul, cu un șut de efect, îl execută pe Rohețki. Peste numai un minut, același Rădulescu recuperează o minge la 35 metri de poartă adversă, pătrunde vijelios în careul de 16 metri și majorează scorul cu un șut plasat la coltul lung. Forțați de rezultat, și pe fondul schimbărilor efectuate de gazde, sucevenii încep mai deciși repriza a doua și asistăm la o schimbare de roluri, cu moldovenii la timonă, dominând partida, fără a avea totuși vreo ocazie notabilă de gol. Finalul avea însă să fie animat… În minutul 81, juniorul Azaharioaiei, introdus în teren după pauză, întoarce din fentă un adversar,  și, cu un șut a la Adrian Ilie, plasează mingea în vinclul porții apărate de Olteanu.

 

Reușita de excepție are darul de a da aripi sucevenilor, ce se năpustesc cu tot efectivul spre poarta adversă, fără efect pe tabelă însă. Asta deși până la finalul partidei au mai beneficiat de două ocazii uriașe, irosite însă cu ușurință de Celpan, șut milimetric pe lângă bara din stânga lui Olteanu. După câteva minute este imitat de un coechipier, care aflat singur în careu, șutează pe lângă bara din dreapta, năruind astfel și ultima speranță a oaspeților de a smulge în extremis un punct. Fluierul final al arbitrului aduce deznădejde în tabăra oaspeților, care au însă puterea de a merge și a saluta micuța, dar inimoasa galerie, care pe parcursul întregului meci nu a încetat nicio clipă să-și susțină favoriții.
 

Articol scris de Bogdan Dragomirescu
 

14 Mar. 2009, 15:24 Liga 2
Pe aceeași temă