Legea 4 aplicată din 2008 la inițiativa lui Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal din România în acel moment, a devenit în ultimele două decenii unul din punctele cele mai fierbinți când vine vorba de activitățile sportive din România. Cu toate încercările de modificări ulterioare, cu toate amendamentele aduse de-a lungul anilor, a rămas contestată puternic de suporteri, cu carențe majore sesizate din toate părțile: cluburi, federații și autorități.
ProSport îți prezintă însă vestea anului pentru toți suporterii români: se schimbă Legea 4! Și e vorba de o restructurare masivă, anunțându-se modificări majore, practic o nouă Lege!
Dedicată în prezent „prevenirii și combaterii violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, celebra lege ar urma să acopere mult mai multe aspecte ce țin de desfășurarea activităților sportive. Iar lucrurile sunt deja în mișcare, urmează pași concreți confirmați inclusiv de inițiatorul proiectului!
Din 2008 până azi, Legea 4 a produs constant controverse și revoltă. Suporterii din fotbal, cu precădere, pentru că vorbim de cele mai mari asistențe la evenimentele sportive și de cel mai iubit sport în România, au organizat numeroase mișcări de protest împotriva ei. Scandările „Libertate pentru suporteri” sau „România, stat polițienesc” au deveni nelipsite practic de pe stadioane, în replică la abuzurile acuzate de fani.
Încă din 2012, în exclusivitate pentru ProSport, expertul Radu Chiriță, pe atunci șef al catedrei de Drept Public al Facultății de Drept – Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca explica AICI pe larg drepturile încălcate de Legea 4. Au trecut anii, s-au încercat modificări și upgrade-uri, dar marile probleme au rămas.
Dorința de a modifica structura Legea există și a existat, în mod evident, din partea tuturor actorilor implicați. FRF, prin Răzvan Burleanu, anunța acest lucru încă din 2014. În vara anului trecut, Gino Iorgulescu, președintele LPF, vorbea despre un sezon 2024/2025 în Superliga și în întreg fotbalul românesc în care suporterii vor putea utiliza scenografii, torțe și fumigene, prin modificarea de urgență a legii. Chiar și Jandarmeria Română, în mai anul trecut, organiza ateliere de lucru pentru a schimba normele. Ce a lipsit, totuși, până acum?
Detaliază un parlamentar cu experiență, aflat la al treilea mandat, în exclusivitate pentru ProSport:
Poate că pare absurd din exterior de ce Legea 4 a rămas în picioare, deși toată lumea o vrea schimbată din temelii. Realitatea este că au fost două motive majore, legate între ele. Oamenii din Comisiile pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților și Senat de până azi nu au fost prea interesați de asta, ca să nu strice apele partidelor pe care le reprezintă, nici nu știau exact cum să explice mai departe ce trebuie concret modificat și de ce. În același timp, au lipsit niște oameni politici care să provină din sporturile cu impact mare la suporteri, fotbal sau handbal, să zicem. Care să știe exact cu ce se mănâncă organizarea unor astfel de evenimente și să coordoneze din interior, din politic, dorința tuturor fanilor, federațiilor, autorităților de a schimba legea. Acum, se pare că există și consensul politic, dar e și inițiativa unui deputat nou care vine din fotbal și care a monitorizat organizări de meciuri la nivel european. Deci a putut să explice clar cum se vor face lucrurile, nu povești.”
ProSport a aflat că inițiatorul proiectului care va revoluționa Legea 4 este Ciprian Paraschiv. Iar experiența specială de care vorbește parlamentarul de mai sus ține de activitatea lui Paraschiv ca observator UEFA la meciuri internaționale, una în care a supravegheat tocmai buna desfășurare a meciurilor de fotbal, la cel mai înalt nivel, cu miză și intensitate speciale! Vorbim de cupe europene și meciuri între echipe naționale.
Fost fundaș central și căpitan al Politehnicii Iași, ulterior Manager Dezvoltare Fotbalistică în FRF și apoi președinte al clubului ieșean pentru care a jucat, Ciprian Paraschiv a devenit apoi membru AUR, coordonator al organizației AUR – Iași și, în urma alegerilor parlamentare din toamnă, deputat pentru județul moldav.
Iar zilele trecute a fost numit Președinte al Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților. Contactat de ProSport, Ciprian Paraschiv confirmă vestea anului pentru toți suporterii români:
De mult lucrez la acest proiect, dar acum am posibilitatea să îl transform în realitate. În primul rând, e vorba de o schimbare totală de abordare, încă din titulatura legii. Vom avea o lege dedicată desfășurării activităților sportive, nu doar prevenirii și combaterii violenței, care să acopere amplu tot ce este esențial într-un eveniment sportiv astfel încât toți participanții implicați să aibă de câștigat. Nu vreau modificări, ci o lege nouă, adaptată realităților lui 2025, din societate și sport.”
Ce șanse concrete de reușită are inițiativa lui Ciprian Paraschiv și când se va trece concret la treabă?
În cadrul Comisiei de Tineret și Sport din Camera Deputaților de astăzi, dar și în cadrul aceleiași Comisii din Senat, există în acest moment profesioniști cu deschidere, cu viziune, avem inclusiv sportivi care înțeleg perfect despre este vorba. Și am convingerea că împreună vom rezolva destul de repede pașii procedurali. Voi demara chiar până la finalul acestei luni, ianuarie, prima parte a proiectului. Voi chema în Comisie în reprezentanții tuturor celor implicați în sport astfel încât fiecare zonă să vină cu propunerile concrete asupra Legii. Vor fi nu atelierele de lucru, ci întâlniri cu juriștii lângă noi în care vom colecta fix problematica ridicată din fiecare direcție. Vor fi cel puțin 5 astfel de sesiuni în Comisie: cu FRF, LPF și AFAN, pentru că fotbalul este sportul cu cea mai mare participare pe arenele sportive, cu celelalte federații sportive, cu reprezentanții suporterilor, cu Jandarmeria și celelalte instituții ale Statului implicate în desfășurarea activităților sportive, cu presa sportivă
Care vor fi principalele noutăți din Legea 4 așa cum va arăta ea, restructurată, potrivit lui Ciprian Paraschiv?
Ideea de la care plec este ca tocmai fiecare zonă implicată, după cum spuneam mai devreme, să vină cu problematica specifică și să spună exact: aici nu e în regulă, aici ne dorim altceva, ideea asta ar trebui pusă în aplicare. Dar pot să vă spun că sigur vor fi trei direcții noi pe care personal le voi accentua și explora în aceste întâlniri. Prima: eliminarea tuturor incoerențelor și vidurilor din lege care permit abuzuri și inechitate. Față de suporteri, față de cluburi, față de fiecare actor implicat! A doua: spectacolul fanilor, inclusiv cu pirotehnice, să fie permis, dar în mediu controlat. Franța a introdus acest lucru încă din 2023. Putem avea și spectacol, și libertate, ba chiar să evităm astfel accidentele. Al treilea element: comercializarea băuturilor slab alcoolizate la evenimentele sportive, iar dacă la EURO 2024 s-a putut, se poate clar și în România!
Deputatul spune că, într-un scenariu fericit, până la finalul anului am putea avea noua Lege:
”După ce voi strânge aceste elemente după seria de sesiuni le voi analiza împreună cu colegii din Comisie și cu juriștii astfel încât să putem găsi formatul de redactare și implementare. Ultimul pas, textul final de lege va ajunge înapoi la toți cei implicați în fenomen pentru a-l agrea. Pentru că vreau o lege pentru oameni, nu pentru politicieni, dedicată intereselor celor care fac sportul să existe și să performeze! Apoi, vom face pașii necesari pentru punerea legii în funcțiune. Îmi doresc ca până la final de 2025 să fie totul rezolvat.”
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures