:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2Ffcu-craiova-1-1-e1743165498742-1024x718.jpg)
Poli Iași va debuta în noul sezon în infernul de la Galați, unde nou-promovata SC Oțelul așteaptă în tribune câteva mii de susținători la revenirea în eșalonul secund.
Dacă pe hârtie oaspeții sunt clar favoriți, având de partea lor și experiența, dar și valoarea lotului, ieșenii au afișat totuși un ton prudent înaintea disputei, punctând faptul că duelul cu echipa lui Dorinel Munteanu va fi unul ”complicat”.
La conferința de presă în care a prefațat debutul sezonului, antrenorul Claudiu Niculescu vorbea despre importanța legitimării la timp a jucătorilor veniți în ultimele zile. Iar executivului clubului i-a dat o veste bună.
Potrivit managerului Florin Briaur, portarii Risto Jankov și Tobias Knoflach, precum și mijlocașul Alin Roman au primit permisele de muncă și sunt buni de joc pentru meciul de la Galați.
Dacă Jankov și Roman au semnat încă de la mijlocul săptămânii, austriacul Knoflach urmează să facă și el același lucru în cursul zilei de astăzi, vineri.
Antrenorul Politehnicii poate avea totuși și un motiv de nemulțumire înaintea partidei cu SC Oțelul. Mijlocașul bulgar Karachanakov a acuzat o contractură musculară și va fi lăsat acasă, pentru a fi menajat.
Cum Poli Iași a adus în această vară peste 20 de jucători noi, iar lotul devenise extrem de stufos, antrenorul Claudiu Niculescu a decis să împrumute mai mulți tineri la echipe din Liga a 3-a, pentru a avea meciuri în picioare în sezonul viitor.
Jucătorii împrumutați sunt Darius Deac (la Minerul Ocna Dej), Dragoș Ungurenașu, Ionuț Grigoriu (la Rapid Brodoc) și David Ciubăncan (la Unirea Ungheni).
De asemenea, Poli a renunțat definitiv la mijlocașul Ionuț Pelivan și portarul Alexandru Dohotariu, acesta din urmă revenind la Sporting Juniorul Vaslui, de la care fusese adus sub formă de împrumut.
Decizia a fost luată după ce Iașiul a adus pe ultima sută de metri doi portari străini experimentați, Dohotariu ajungând al patrulea goalkeeper din lot.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-pregatita-de-startul-ligii-2-claudiu-niculescu-inainte-de-derby-ul-moldovei-cu-sc-otelul-va-fi-greu-la-galati-dar-avem-valoarea-si-calitatea-necesare-pentru-a-castiga-19239291
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorinel-munteanu-discurs-de-campion-inainte-ca-sc-otelul-sa-ia-startul-in-liga-2-cu-poli-iasi-cuvintele-fostului-mare-mijlocas-si-cine-sunt-cei-trei-jucatori-accidentati-19239477
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-incepe-iar-lupa-e-pusa-pe-cei-mai-interesanti-tineri-ai-campionatului-frf-analiza-celor-mai-de-perspectiva-nume-pe-cine-propun-steaua-si-dinamo-si-cine-sunt-numiti-din-ran-19239311
https://liga2.prosport.ro/seria-1/pana-sa-demonstreze-pe-teren-poli-iasi-e-campioana-achizitiilor-in-liga-2-moldovenii-si-au-mai-luat-un-portar-si-au-semnat-cu-un-mijlocas-fost-la-dinamo-acs-poli-sau-uta-19239236