Doi dintre cei mai experimentați jucători pe care Ovidiu Burcă îi are în acest moment în lotul echipei Dinamo au lipsit de la ultimul meci, cel cu Unirea Slobozia, câștigat cu 1-0 în propria organizare, pe stadion din Giurgiu.
Mijlocașul Valentin Lazăr (33 de ani) și atacantul Vasile Buhăescu (34 de ani) nu s-au aflat pentru prima dată în acest sezon de Liga 2 în lotul echipei bucureștene, ambii neaflându-se în situația de a fi indisponibil din cauza vreunei suspendări.
La finalul partidei cu Unirea Slobozia, jurnaliștii prezenți la Giurgiu au remarcat doar absența din lot a lui Lazăr și l-au întrebat pe Ovidiu Burcă motivul. Antrenorul nu a oferit un răspuns clar, însă a dat de înțeles că mijlocașul a fost lăsat în afara lotului de 20 din cauza faptului că a avut un comportament neprofesionist, nu a respectat cerințele sale.
”Atunci când interesele unui fotbalist sunt deasupra celor ale echipei, nu voi avea niciun moment de îndoială să iau nişte decizii chiar dacă sunt grele pentru mine.
N-am convocat un jucător cu ştate vechi şi care are un istoric la Dinamo, dar nu pot să mă abat de la principiile şi regulile mele despre fotbal şi despre viaţă. El face parte din lotul nostru, rămâne alături de noi, doar că astăzi nu a fost convocat”, a spus Burcă, citat de Orange Sport.
Lazăr a primit banderola de căpitan a echipei Dinamo în meciul din etapa a 3-a, cu Viitorul Pandurii, când în echipa de start nu s-au aflat nici Alin Dudea, căpitanul din primele două jocuri ale sezonului, nici Răzvan Patriche, acesta din urmă apt de joc abia din runda a patra. Patrice a purtat apoi neîncetat banderola de căpitan, din etapa a 4-a până în prezent, când tocmai s-a consumat runda a 8-a.
Contra Unirii Slobozia a absentat pentru prima dată din lotul echipei Dinamo și atacantul Vasile Buhăescu, achiziționat în vară după ce ultima dată evoluase pentru Steaua.
Jucătorul originar din Huși a avut un parcurs aproape asemănător cu Lazăr în acest sezon, cu excepția meciului din etapa a 7-a.
Lazăr și Buhăescu au început sezonul ca titulari la Dinamo în primele patru meciuri, când echipa abia forma un lot competitiv la acest nivel fotbalistic. În schimb, din etapa a 5-a, după ce deja se făcuseră noi transferuri și relațiile de joc au început să se lege, situația celor doi ”veterani” a început să scârțâie. La meciurile cu Concordia și Steaua, din rundele 5 și 6, ambii fotbaliști au început ca rezerve și au fost introduși în a doua repriză. În schimb, în runda a 7-a, contra Gloriei Buzău, Lazăr a fost titular și a fost înlocuit în repriza a doua chiar de Buhăescu.
În etapa a 8-a, contra Unirii Slobozia, niciunul nu a mai prins lotul, însă Ovidiu Burcă a oferit explicații doar despre situația lui Lazăr.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-a-jucat-cu-gandul-la-catalin-hildan-si-a-invins-unirea-slobozia-ovidiu-burca-am-aratat-multe-din-lucrurile-pe-care-capitanul-nostru-le-arata-pe-teren-19248268
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-a-gasit-cauza-esecului-cu-dinamo-am-fost-putin-aroganti-si-fotbalul-ne-a-pedepsit-unirea-slobozia-s-a-considerat-superioara-dupa-ce-in-vara-ii-umilise-pe-cai-19248271
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-unirea-slobozia-se-joaca-de-la-ora-1700-la-giurgiu-meci-greu-pentru-jucatorii-lui-burca-19248132
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-8-trei-meciuri-incep-de-la-ora-1100-la-iasi-dumbravita-si-buftea-steaua-joaca-la-ramnicu-valcea-de-la-ora-1200-19247554