Valentin Bărbulescu a izbucnit la finalul partidei jucate de Steaua cu ”U” Cluj. Apăsat de eșec și de faptul că nu a terminat confruntarea pe teren, fiind eliminat, căpitanul ”militarilor” a ținut să transmită un mesaj pentru ceea ce se întâmplă cu echipa sa, cum că ar face jocurile anumitor formații în play-off.
Totul a plecat, în primul rând, de la ce s-a întâmplat în confruntarea din runda trecută, cu Petrolul, scor 0-0, când Steaua a fost acuzată, pentru două schimbări în minutele de prelungire, că joacă la trecerea timpului. Așa declara la acel moment Daniel Oprița, iar acum Bărbulescu a venit cu noi precizări, prin care a dorit să anuleze cele de la momentul respectiv.
Liderul din teren al Stelei a afirmat că echipa sa nu va încerca și nu a încercat să joace mai slab cu anumite echipe, din contră. Faptul că este vorba de o formație atât de mare îl obligă și pe el să dea totul și să încerce să câștige fiecare partidă din play-off-ul din Liga 2.
Anumite meciuri mai slabe ale Stelei au fost puse de Bărbulescu pe seama faptului că poate incertitudinea în privința dreptului promovării în Liga 1 pune o presiune suplimentară pe vestiar la nivel inconștient.
”Vreau să încep prin a spune un singur lucru: sunt foarte indignat, foarte supărat, mânios pe tot ce se aude pe la colțuri. Să înțeleagă toată lumea din fotbal că noi nu facem jocurile nimănui. Noi apărăm acest tricou și blazonul acestei echipe.
E atât de dureros să pierzi în fața lor, să te duci acolo în fața suporterilor… îți dau și lacrimile. Mă supără rău chestia asta că am face jocurile cuiva (n.r. – cine a acuzat Steaua). La Ploiești, după meciul cu Hermannstadt… dacă ne uităm pe caseta tehnică, au avut cinci ocazii și au dat patru goluri. Așa e la fotbal.
Nu am avut prezența de spirit să le răspund la Ploiești. Voi când ați luat trei în minutul 20 la U Cluj, ați stat drepți cu ei? E fotbal, se întâmplă, poți prinde o zi proastă să nu-ți intre. Azi dacă intra ocazia lui Pacionel credeți că era aceeași desfășurare a meciului? Asta e cel mai dureros pentru noi, muncim foarte mult în fiecare zi și aruncă neica nimeni cu noroi în noi.
Ne-am dorit la fiecare meci, am ajuns în primele patru. Poate în subconștientul nostru există ideea asta că nu avem drept de promovare, dar nu s-a spus clar asta: ‘Nu ai voie și gata!’. Tot se caută. Noi nu avem treabă cu ce se întâmplă juridic, noi ne facem treaba pe teren. Primul obiectiv impus era accederea în play-off, după care ne-am propus noi să terminăm 1-4. Suntem la un punct să ne îndeplinim acest obiectiv. Trebuie să recunoaștem superioritatea celor de la U Cluj, ne-au bătut de trei ori, trebuie să fim fair-play”, a declarat Valentin Bărbulescu, conform Digi Sport.
Steaua nu a reușit să ia decât patru puncte în ultimele trei etape de Liga 2. A învins Concordia Chiajna cu 3-0, a făcut 0-0 cu Petrolul și apoi a cedat cu 0-2 cu ”U” Cluj.
”Militarii” sunt pe locul 4 în play-off-ul Ligii 2, cu 46 de puncte, la 10 puncte de locul 3, FC Hermannstadt, care are și un meci mai puțin, și cinci puncte peste poziția a 5-a, Concordia Chiajna.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-ilie-a-adus-linistea-pentru-u-cluj-in-derby-ul-cu-steaua-ce-a-declarat-dupa-victoria-din-ghencea-care-ii-mentine-pe-ardeleni-cu-sanse-foarte-mari-la-primele-doua-locuri-19230013
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-u-cluj-se-joaca-de-la-ora-1900-bucurestenii-n-au-obtinut-niciun-punct-in-fata-ardelenilor-in-acest-sezon-19229796
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-nu-s-a-ascuns-in-spatele-scuzelor-dupa-ce-steaua-a-pierdut-partida-cu-u-cluj-o-infrangere-dureroasa-contra-unei-echipe-de-valoare-19229984
https://liga2.prosport.ro/seria-1/momente-de-panica-in-ghencea-la-meciul-steaua-u-cluj-0-2-ambulanta-chemata-sa-intervina-dupa-ce-walace-a-ramas-inconstient-pe-gazon-19229979