Unirea Ungheni s-a luptat din răsputeri pentru a obține un rezultat pozitiv în ultimul meci oficial din Liga 2 programat în 2024. A egalat pe final și a înregistrat o remiză, scor 1-1, contra unei alte nou-promovate în campionat aflată în suferință, CSM Focșani, altfel ar fi pierdut un joc extrem de important în lupta pentru evitarea retrogradării și ar fi terminat anul pe o poziție care duce în Liga 3.
Președintele Adrian Pop a spus, după joc, că echipa s-a comportat ca în majoritatea timpului din acest sezon și că în pauza de iarnă se va lucra pentru a se aduce un plus de valoare, pentru a nu fi emoții în ceea ce privește rămânerea în Liga 2. Acesta este obiectivul comun pe care îl are cu ”U” Cluj, anunțat de la momentul în care cele două cluburi au încheiat un parteneriat de colaborare.
Trupa din Mureș nu și-a încheiat, însă, jocurile oficiale din acest an, fiindcă miercuri urmează să joace la Cluj-Napoca partida din Cupa României cu Sănătatea, însă fără să aibă șanse de calificare în sferturi.
CSM Focșani a deschis scorul în meciul de la Ungheni, desfășurat sâmbătă, în etapa a 17-a a Ligii 2, ultima programată în 2024. În minutul 17, Arlind Dakaj a primit mingea în marginea careului, a mers în stânga, nemarcajul a fost inexistent, a avut un șut-centrare, cu lob, iar balonul s-a dus direct spre poartă, peste Geantă și a intrat în plasă, la colțul lung.
Unirea Ungheni a reușit egalarea pe final, în minutul 77, când, după o centrare din stânga careului, a lui Barstan, Andrei Șerban a luat fața adversarului care îl marca, a pus latul stâng din 7 metri central și a înscris aproape sub transversală, cu toată opoziția portarului Preda.
În urma acestei remize, cele două echipe au rămas la egalitate de puncte, 15 de fiecare, așa cum au și FC Bihor și CSC Dumbrăvița, însă Focșaniul este ultimele dintre acestea patru, din cauza golaverajului cel mai slab, astfel că ocupă ultima poziție retrogradabilă, 18. Ungheniul stă puțin mai bine la golaveraj și se află pe locul 16.
”Până la urmă, e bine că am luat un punct, deși, după cum a decurs jocul, trebuia să câștigăm. Dar cam astea au fost toate jocurile noastre din sezonul acesta: dominăm adversarii și reușim cu greu să marcăm”, a spus Adrian Pop, președintele Unirii Ungheni, la o intervenție telefonică la Metropola TV.
Conducătorul Unirii a spus că echipa sa ar fi trebuit să primească și un penalty pentru un henț și a răspuns atacului antrenorului echipei vrăncene, Alin Chița, care a spus că și-a simțit viața în pericol la Ungheni, după ce a fost eliminat de arbitru în ultimele minute și a urcat în tribună, printre spectatori. Pop l-a acuzat pe Chița că a generat această situație.
”Cred că cei mai nemulțumiți ar trebui să fim noi. Am avut un penalty, un henț clar în careu, care nu s-a acordat. În fine, astea sunt detalii, dar să ajungem să ne învețe domnul Alin Chița cum să ne comportăm la Ungheni e… departe de ceea ce vorbește dânsul. Nu poți să vii în tribună și să înjuri oficialități, oameni din tribună. Adică lipsă de bun simț și de respect. Noi suntem oameni civilizați aici, la Ungheni, și vă dați seama că în momentul în care te simți provocat și înjuri oamenii din tribună fără niciun rost. Până la urmă, exact cum a spus dânsul, a fost doar un joc. Dar a fost doar un joc pentru noi, fiindcă pentru dânsul a fost altceva, lipsă de bun simț și de respect”, a fost replicat lui Adrian Pop față de ceea ce a spus Alin Chița.
Așadar, Unirea Ungheni termină anul 2024 pe locul 16 în Liga 2, cu 15 puncte acumulate în 16 jocuri. Are trei victorii, șase remize, șapte înfrângeri și un golaveraj negativ, 12-19. Un egal îi va fi anulat dată CS Mioveni nu-și revine în această iarnă și va ajunge la a doua neprezentare în campionat și la excludere.
Campionatul se va relua în jurul datei de 22 februarie 2025, iar trupa din Mureș mai are meciuri în sezonul regular cu FC Bihor (deplasare), FK Miercurea Ciuc (acasă), CSM Slatina (deplasare) și Concordia Chiajna (acasă). În afară de primul joc, contra unei contracandidate în bătălia pentru menținerea în Liga 2, celelalte trei partide au loc contra unor formații care vor juca sau se luptă pentru accederea în play-off.
”Suntem o echipă mică și încercăm să aducem plusvaloare în iarnă ca să nu avem emoții pentru salvarea de la retrogradare”, a spus Adrian Pop despre ce va urma în pauza de iarnă.
Totodată, întrebat ce ar schimba la Liga 2, președintele Unirii Ungheni a spus despre competiția organizată de FRF că este ”foarte greu să-ți faci niște planuri pe termen lung”. Pop se gândește că împărțirea Ligii 2 din nou în două serii ar fi o soluție, pentru a nu mai fi deplasări foarte lungi și ”ca să evităm lucrurile care se întâmplă acum, gen Mioveni, gen Viitorul Pandurii”!
Unirea Ungheni nu și-a încheiat încă meciurile din 2024. Miercuri, de la ora 17:00, joacă în deplasare la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena, partida cu Sănătatea Servicii Publice, contând pentru etapa a 3-a, ultima, din faza grupelor Cupei României.
Cele două echipe au doar un punct acumulat după primele două runde și sunt eliminate din competiție, astfel că meciul lor este unul doar de palmares și cu o miză de a mai strânge niște bani de la FRF, în funcție de rezultatul pe care îl vor înregistra.
Unirea Ungheni și Sănătatea Cluj sunt ultimele două clasate în Grupa C, cu câte un punct fiecare și cu același golaveraj, 2-3. Deasupra lor sunt FC Hermannstadt, Poli Iași (ambele cu câte 4 puncte), Farul Constanța și UTA Arad (ambele cu câte 2 puncte).
Foto: Marius Bardasanu și Iosif Vajnar / PIXEL ProSport