:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2Funirea-ungheni-csc-dumbravita-2-1024x683.jpg)
Egale în clasament și aflate în subsolul Ligii 2 înaintea singurului lor meci direct din sezonul regular, chiar în ultima etapă programată în 2024, nou-promovatele Unirea Ungheni și CSM Focșani au remizat, sâmbătă, pe terenul mureșenilor, scor 1-1, într-un joc în care nu au lipsit momentele de tensiune.
Antrenorul vrăncenilor, Alin Chița, a fost eliminat pe final și a avut parte de o primire neprietenească în tribună! ”Mi-am simțit viața amenințată”, a spus Chița. De partea cealaltă, președintele mureșenilor, Adrian Pop, nu a rămas fără reacție, susținând că antrenorul Focșaniului a cules ceea ce a semănat și l-a acuzat de ”lipsă de bun simț și de respect”.
CSM Focșani a deschis scorul relativ repede în meciul de la Ungheni, din etapa a 17-a a Ligii 2, ultima programată în 2024. În minutul 17, Arlind Dakaj a primit mingea în marginea careului, a mers în stânga, nemarcajul a fost inexistent, a avut un șut-centrare, cu lob, iar balonul a mers direct spre poartă, peste Geantă și a intrat în plasă la colțul lung.
Unirea a reușit egalarea pe final, în minutul 77, când, după o centrare din stânga careului, a lui Barstan, Andrei Șerban a luat fața adversarului care îl marca, a pus latul stâng din 7 metri central și a înscris aproape sub transversală, cu toată opoziția portarului Preda.
S-a terminat 1-1, chiar dacă gazdele ar fi trebuit să primească și un penalty la un henț, după cum a precizat președintele Unirii.
Cele două echipe au rămas, astfel, la egalitate de puncte, 15 de fiecare, așa cum au și FC Bihor și CSC Dumbrăvița, însă Focșaniul este ultimele dintre acestea patru, din cauza golaverajului cel mai slab, astfel că ocupă ultima poziție retrogradabilă.
Focșaniul nu l-a mai avut pe marginea terenului, în finalul jocului, pe antrenorul Alin Chița, fiindcă arbitrul Mihail Sebastian Lăstun l-a eliminat. După joc, într-o intervenție avută la Metropola TV, antrenorul echipei din Vrancea a ținut să spună ce a trăit în tribună, unde a mers după ce a văzut cartonașul roșu. Acesta a avut cuvinte dure față de comunitatea din Ungheni.
”Vreau să spun că pe finalul jocului, și vreau să menționez lucrul ăsta, am primit cartonaș roșu din partea arbitrului, iar în tribuna de la Ungheni chiar m-am simțit amenințat de către oamenii care au fost prezenți la meci. Și nu mi se pare normal, în anul în care suntem, o situație de antrenor eliminat, să-ți simți viața amenințată. Mi se pare incredibil, pe terenul de fotbal. Am fost aproape de un oraș foarte mare (n.r. – se referă la Târgu Mureș), în care cred că buna cuviință este la ordinea zilei și chiar nu mă așteptam să fie un astfel de comportament. Am transmis și organizatorului meciului, pentru că și el, când a observat, a venit aproape de mine, pentru că și el s-a speriat. Mi se pare dus la extrem, inutil. Până la urmă e doar un joc, trebuie să înveți să pierzi, să înveți să câștigi. Până la urmă, despre asta este vorba la fotbal, și nu numai la fotbal”, a spus antrenorul echipei CSM Focșani.
Imediat după ce convorbirea telefonică cu Chița a fost încheiată, a fost contactat și președintele Unirii Ungheni, Adrian Pop. Acesta, organizatorul meciului, nu a părut atât de speriat de ceea ce s-a întâmplat, așa cum precizase antrenorul Focșaniului. Ba chiar Pop l-a acuzat pe Alin Chița că a generat această situație.
”Cred că cei mai nemulțumiți ar trebui să fim noi. Am avut un penalty, un henț clar în careu, care nu s-a acordat. În fine, astea sunt detalii, dar să ajungem să ne învețe domnul Alin Chița cum să ne comportăm la Ungheni e… departe de ceea ce vorbește dânsul. Nu poți să vii în tribună și să înjuri oficialități, oameni din tribună. Adică lipsă de bun simț și de respect. Noi suntem oameni civilizați aici, la Ungheni, și vă dați seama că în momentul în care te simți provocat și înjuri oamenii din tribună fără niciun rost. Până la urmă, exact cum a spus dânsul, a fost doar un joc. Dar a fost doar un joc pentru noi, fiindcă pentru dânsul a fost altceva, lipsă de bun simț și de respect”, a fost replicat lui Adrian Pop față de ceea ce a spus Alin Chița.
Revenind strict la meci, antrenorul Focșaniului a considerat remiza de la Ungheni drept una echitabilă. Acesta a mai spus că suprafața de joc a afectat evoluția celor două echipe.
”Cred că, dacă stau și analizez prima repriză, meritam să câștigăm. În repriza a doua, da, ne-am retras puțin și am facilitat posibilitatea adversarului să vină peste noi și a și concretizat pe tabela de marcaj. Dar, până la urmă, eu zic că e un rezultat echitabil.
Și terenul a influențat foarte mult, pentru că dacă încercai să pui mingea jos și să pasezi gheata era plină de pământ, mingea era la fel și atunci tot timpul își schimba direcția”, a spus Alin Chița, la Metropola TV.
Antrenorul vrăncenilor a respins zvonul cum că jucătorii ar fi vrut să nu facă această deplasare din cauza nerespectării obligațiilor și promisiunilor de către conducerea clubului.
Însă Alin Chița nu evită să vorbească despre problemele financiare de la Focșani, dar a transmis public că are încredere că șefii vor face tot posibilul să se achite din datorii.
”Sper să se găsească soluții, pentru că băieții au dat dovadă de caracter și de când am venit eu aici am văzut la ei o schimbare, am văzut potențial și posibilitatea de a câștiga puncte. Nu s-a pus niciodată problema să nu se facă deplasarea la Ungheni. Băieții au caracter, știu că e meseria lor la mijloc și toți au dat dovadă de caracter, dat fiind faptul că nu și-au primit salariile. Dar e adevărat că e destul de greu, e frustrant pentru ei, însă sperăm ca cei care conduc clubul să găsească soluții și până în sărbători să își primească drepturile. Probleme sunt la toate echipele, dar eu am convingerea că cei care sunt în conducerea clubului vor găsi soluții, pentru că, repet, jucătorii au dat dovadă de caracter și am reușit să aducem puncte și de afară și să ne câștigăm meciurile de pe teren propriu (n.r. – cu Chița antrenor, Focșaniul a jucat două meciuri acasă, iar primul a fost pierdut și al doilea a fost câștigat. În cele două deplasări s-au înregistrat remize la Chindia și Ungheni)”, a spus Chița.
Acesta a fost întrebat și despre planurile de viitor, iar răspunsul său arată că, în momentul de față, la CSM Focșani nu există nimic stabilit în momentul de față. ”Ne gândim la strategia următoare, dar trebuie să găsim, în primul rând, soluții din punct de vedere financiar, să onorăm ceea ce e din urmă și după aia avem timp să punem la punct tot ce ține de latura administrativă, strategie”, a fost răspunsul antrenorului echipei din Vrancea.
La final de 2024, după 17 etape trecute din acest sezon de Liga 2, în care activează din postura de nou-promovată, CSM Focșani ocupă locul 18, cu 17 meciuri disputate. Locul 18 este ultimul retrogradabil, sub el aflându-se CSC Șelimbăr (14 puncte din 16 meciuri), AFC Câmpulung Muscel (7 puncte din 16 meciuri) și CS Mioveni (-10 puncte). Aceasta din urmă probabil va ajunge și ea la excludere, după a doua neprezentare, iar acest lucru va duce la anularea rezultatelor sale din acest sezon, fapt care va aduce modificări în clasament.
Are 15 puncte și golaveraj 11-21, fiind la egalitate cu cele trei formații de deasupra sa, dar care au golaveraj mai bun: FC Bihor Oradea (locul 15, 16 meciuri, 14-20 golaveraj), Unirea Ungheni (16, 16, 12-19) și CSC Dumbrăvița (17, 17, 14-22).
Campionatul se va relua în jurul datei de 22 februarie 2025, iar CSM Focșani mai are meciuri cu CS Afumați (acasă), FC Voluntari (deplasare) și Ceahlăul (acasă), în ultimele patru etape, în ultima urmând să stea, fiindcă ar fi trebuit să o întâlnească pe Viitorul Pandurii, echipă exclusă din competiție pentru două neprezentări.
Foto: Marius Bardasanu și Iosif Vajnar / PIXEL ProSport