Unirea Dej a fost primită diferit de Dinamo, după gestul din turul play-off-ului, atunci când le-a oferit adversarilor un număr mai mare de bilete.
În confruntarea de sâmbătă, din retur, din etapa a 7-a a play-off-ului de Liga 2, clujenii au avut parte de o dispută și în tribune, nu numai pe teren.
Unirea Dej a reușit să scoată un punct cu Dinamo (scor 0-0), venind pe ”Arcul de Triumf”, în primul rând, să facă un joc solid în defensivă. I-a reușit antrenorului Dragoș Militaru, lucru pe care l-a recunoscut și la conferința de presă, clujenii încercând să dea lovitura prin câteva contraatacuri periculoase.
Însă, presiune mare a fost și din tribune, chiar la modul nesportiv, pentru că fanii lui Dinamo, după cum a afirmat Militaru, l-au înjurat pe toată durata partidei și chiar au aruncat cu sticle de plastic în el și în jucători. Poate din frustrare au oferit spectatorii astfel de momente, dar antrenorul Unirii Dej chiar a încercat să stea cu ei de vorbă civilizat.
Referitor la meci, Dragoș Militaru a declarat că este mulțumit de echipa sa, care continuă cursa pentru un loc de baraj pentru SuperLiga României. A lăudat Dinamo pentru faptul că are unul dintre cele mai bune jocuri din play-off.
”Ocaziile mari le-am avut noi în repriza a doua, dar am venit să ne apărăm șansa pentru locul de baraj, 5. Dacă cineva îmi spunea înainte că luăm un punct, spuneam ok, mergem mai departe. Acum, sunt cu același sentiment. După ce voi revedea meciul, pentru că au fost multe tensiuni, strigăte, țipete în repriza a doua… nu mai știam unde să mă uit, ba în teren, ba în tribună, ne dădeau cu sticlele în cap.
Era un haos total, mai ales în ultimele 20 de minute. Eu nu le-am spus nimic suporterilor, dar ei m-au înjurat. Eu le spuneam că nu le-am zis nimic, am venit să ne apărăm șansa. Suntem o echipă extrem de mică, o echipă căruia nimeni nu i-a dat șanse că va rămâne în Liga 2, că va continua lupta pentru play-off, că va face apoi ceva în play-off.
Eu nu am treabă cu fanii, fiecare are frustrarea lui, eu doar le-am explicat că nu știu de ce înjură și aruncă sticle. Chiar dacă a fost cum a fost, înseamnă că noi am reușit să ținem piept unei echipe de tradiție, o echipă care are unul dintre cele mai bune jocuri din play-off. Ne-a bătut în tur, 3-0, iar acum am vrut să ne luăm revanșa”, a spus Dragoș Militaru la conferința de presă.
Unirea Dej a ajuns la 36 de puncte după a șaptea rundă din play-off și este pe ultimul loc, 6, fiind depășită, în primul rând, de Gloria Buzău și Dinamo. Buzoienii au 39 de puncte, iar Dinamo acumulează 40 de puncte.
În runda a 8-a a play-off-ului, Unirea Dej va avea un meci pe teren propriu, cu Gloria Buzău. În turul grupei pentru promovare, la Buzău, scorul a fost egal, 0-0. Dragoș Militaru a spus, la finalul întâlnirii cu Dinamo, și ce ar înseamna pentru el o promovare în SuperLigă cu Unirea Dej:
”Nu știu cine nu și-ar dori să promoveze în prima ligă, e munca noastră de trei ani și jumătate. Am băieți care încă sunt aici de când am venit. Am plecat de la retrogradare în Liga 4, la un play-off de promovare în Liga 1. E clar că toată lumea vrea și mai mult.”
Foto: George Filip (Mediafax Foto) și Gheorghe Flușter (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-scene-reprobabile-la-finalul-meciului-dinamo-unirea-dej-unul-dintre-jucatorii-lui-ovidiu-burca-filmat-cand-se-injura-cu-spectatorii-in-timpul-jocului-au-avut-loc-si-alte-momente-tensionat-19269714
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamoremiza-cu-unirea-dej-pe-teren-propriu-19269709
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-unirea-dej-se-joaca-de-la-ora-1445-meciul-arbitrat-de-acelasi-central-care-a-condus-si-jocul-din-sezonul-regular-cand-s-au-impus-clujenii-19269445
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-poli-iasi-se-joaca-de-la-ora-1200-echipa-lui-adrian-mihalcea-la-al-treilea-meci-consecutiv-pe-teren-propriu-poate-trece-peste-dinamo-in-play-off-ul-ligii-2-19269769
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-sc-otelul-galati-se-joaca-de-la-ora-1430-chiar-in-ziua-in-care-clubul-din-ghencea-aniverseaza-37-de-ani-de-la-castigarea-cupei-campionilor-europeni-19269789