Unirea Dej a terminat cel mai greu moment al perioadei de pregătire. Concluziile lui Dragoș Militaru după cantonamentul organizat pe plan local

Răzvan STÎNGĂ 10 Jul. 2022, 13:25 Liga 2
Unirea Dej a terminat cel mai greu moment al perioadei de pregătire. Concluziile lui Dragoș Militaru după cantonamentul organizat pe plan local

Unirea Dej a terminat cantonamentul de vară, în vederea pregătirii noului sezon de Liga 2. Formația lui Dragoș Militaru a stat într-un stagiu centralizat timp de 10 zile, pe plan local, iar acum va urma o nouă perioadă a antrenamentelor, dar după câteva zile libere pentru jucători.

Unirea Dej a finalizat cantonamentul. Concluziile lui Dragoș Militaru

De luni va relua Unirea Dej ședințele de pregătire, după cantonament, dar până atunci Dragoș Militaru a tras concluziile. Este încântat de cum au reușit jucătorii săi să se pregătească în acestă perioadă, de nivelul arătat și speră ca în prima rundă din Liga 2 fotbaliștii să fie la capacitate maximă.

O problemă a fost căldura pentru Unirea Dej, astfel că Dragoș Militaru a fost nevoit să facă programul în funcție de orele zilelor. A organizat câte două antrenamente, în concordanță cu perioada de acumulare, dar a pus ședințele de pregătire dimineața și seara, când temperaturile erau mai mici.

Dragoș Militaru: ”Cred că au fost 10 zile bune”

Ce l-a încântat cel mai mult pe antrenor a fost faptul că într-un timp relativ scurt Unirea Dej a disputat și meciuri amicale cu echipe din Liga 1, CFR Cluj și FC Hermannstadt, în care a înregistrat un eșec, cu campioana României, scor 1-3, și o victorie, cu trupa lui Marius Măldărășanu, scor 2-0.

Am terminat cantonamentul, eu cred că au fost 10 zile bune. E bine că toată lumea este aptă și, după două-trei zile de pauză, toți jucătorii vor fi gata pentru următoarea perioadă a pregătirii. Nu a fost ușor, am încercat să facem cât putem de bine programul, să evităm momentele de căldură maximă.

Am încercat să facem antrenamentele cât mai de dimineață și cât mai spre seară, pentru a fi răcoare, dar, așa cum am putut, ne-am pregătit foarte bine. Dorința jucătorilor e mare de la un sezon la altul și sunt fericit că ei se pregătesc foarte bine. Sunt într-o crește evidentă și asta ne bucură.

Am avut și două amicale, cu echipe din Liga 1, abordate foarte bine de băieți, cu rezultate destul de bune, dar și jocuri bune. Jocul pentru această perioadă eu zic că a fost unul bun.

Noi am jucat șapte amicale, dacă nu mă înșel, cu CFR. E clar că băieții au încredere mai mare pentru meciurile următoare. Mi-ș fi dorit să avem cât mai multe meciuri cu echipele din Liga 1, dar am avut doar două să luăm. Sunt bune, jucătorii văd unde pot să ajunge, văd că pot chiar să câștige.

Important e să ne pregătim foarte bine în această perioadă, până în august, iar apoi să fim bine pentru campionat.

Condițiile de cantonament au fost ok, nu ne plângem. Băieții sunt de aceeași părere, ne-am pregătit foarte bine și am dus-o până la capăt”, a afirmat Dragoș Militaru.

Dragoș Militaru își mai testează jucătorii în patru amicale

Antrenorul Unirii Dej pregătește ultima perioadă premergătoare începerii Ligii 2, în care vor mai avea loc alte patru partide de verificare, cu CSC Dumbrăvița (16 iulie), Sănătatea Cluj (23 iulie), CFR Cluj 2 (23 iulie) și Gloria Bistrița Năsăud (30 iulie).

O să avem două-trei zile de pauză, după care va urma încă o perioadă de pregătire. A treia perioadă a pregătirii va fi axată și pe patru amicale, cu o echipă de Liga 2 și pe 23 iulie va fi o zi în care toată lumea va juca 90 de minute. Acolo vom intra în ultimele două săptămâni premergătoare primei etape”, a mai afirmat Dragoș Militaru.

Foto și video: Unirea Dej

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ministerul-sportului-a-introdus-obligativitatea-utilizarii-sportivilor-romani-in-procent-de-40-la-suta-iar-cluburile-incep-sa-isi-spuna-nemultumirile-legea-sanctionata-pe-principiul-discriminarii-19236840

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-cele-cinci-nou-promovate-au-primit-certificarea-pentru-liga-2-corvinul-hunedoara-si-csm-resita-raman-sa-astepte-minuni-cele-20-de-echipe-care-vor-evolua-in-sezonul-2022-2023-de-esalon-secu-19236838

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-rezultat-surpriza-in-amicalul-cu-fc-hermannstadt-disputat-chiar-la-sibiu-19236762

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/exclusiv-cuantumul-premiilor-in-bani-pentru-noul-format-al-cupei-romaniei-in-sezonul-2022-2023-o-echipa-poate-ajunge-sa-castige-354-000-de-euro-diferenta-mare-de-premiere-intre-invinsa-si-castiga-19236648

 

 

Răzvan STÎNGĂ 10 Jul. 2022, 13:25 Liga 2
Pe aceeași temă