Un om de afaceri italian a semnat o opțiune de cumpărare a clubului Rapid

Marius ANGHEL 30 Jun. 2014, 16:42 Liga 2
Un om de afaceri italian** a semnat o opțiune de cumpărare a clubului Rapid

Un om de afaceri italian, apropiat fostului manager sportiv al FC Rapid, Renzo Rossi, a semnat o opțiune de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni deținut de Adrian Zamfir la gruparea giuleșteană, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul clubului alb-vișiniu.

Investitorul a cărui identitate este protejată de o clauză de confidențialitate a avut mai multe întâlniri cu acționarul Adrian Zamfir, în cadrul cărora a negociat detaliile preluării grupării giuleștene. Opțiunea de cumpărare a clubului a fost semnată de cei doi înainte de aflarea soluției Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, lucru care confirmă faptul că omul de afaceri italian era dispus să preia FC Rapid chiar și în Liga a II-a.

Potrivit documentului, investitorul este interesat de preluarea întregului pachet deținut de Zamfir, reprezentând 99,72 la sută din acțiunile clubului.

Sursa citată a explicat că preluarea clubului de către cei patru suporteri rapidiști, anunțată la 31 mai, nu s-a oficializat. În momentul de față, conform Registrului Comerțului, structura acționariatului SC FC Rapid SA, societatea care administrează clubul giuleștean, este următoarea: Adrian Zamfir – 99,72 la sută, Asociația Fotbal Club Rapid – 0,25 la sută și Jean Valvis – 0,003 la sută.

Acționarul majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, a demisionat la 19 mai din funcția de administrator special și din cea de președinte al Consiliului de Administrație al clubului, la solicitarea conducerii tehnice și a jucătorilor.

Zamfir, care a preluat gratis gruparea FC Rapid la 8 iulie 2013 de la George Copos, a avut în ultimele șase luni mai multe tentative de a ceda pachetul de acțiuni al clubului giuleștean, însă toate au eșuat.

Gruparea FC Rapid a câștigat, luni, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, litigiul cu Federația Română de Fotbal, forul de la Lausanne acordând licența clubului giuleștean pentru ediția 2014-2015 a Ligii I. De asemenea, FRF a fost obligată de TAS la plata unor despăgubiri către FC Rapid în valoare de 12.000 de franci elvețieni, reprezentând taxe de judecată.

Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)

Marius ANGHEL 30 Jun. 2014, 16:42 Liga 2
Pe aceeași temă