În etapa a 9-a a Ligii 2, Progresul Spartac are meci la Târgoviște, cu Chindia, sâmbătă, de la ora 11:00. Ultima clasată e conștientă că indiferent de câte probleme are adversara, îi este inferioară, astfel că privește cu rezervă că ar putea scoate ceva din acest joc.
Totuși, antrenorul Andrei Erimia speră că va veni și momentul în care jucătorii săi vor reuși să obțină prima victorie în acest sezon și speră să fie câte mai repede.
Progresul Spartac vine după patru eșecuri consecutive în urma jocului în care a reușit să obțină primul punct în acest sezon, chiar în deplasare, după 0-0 cu CSM Reșița. În ultima etapă chiar a condus la pauză, însă în partea secundă a primit două goluri și a cedat cu 1-2 întâlnirea cu CS Tunari.
Acum trupa bucureșteană întâlnește una dintre retrogradatele din prima ligă, o formație care are ca obiectiv promovarea și care momentan are un parcurs sub așteptări. Din acest motiv, chiar în aceste zile s-a despărțit de președintele Andrei Cordoș și și-a numit o nouă conducere, dar Vasile Miriuță a rămas ca antrenor, chiar dacă și pentru el se găsise un înlocuitor.
Ca să înțelegeți forța financiară dintre cele două cluburi, numai în această săptămână Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Târgoviște au aprobat către Chindia o suplimentare a bugetului cu mai mult de un milion de euro, pentru a se aduce salariile la zi și a se stinge datorii și litigii care puteau aduce depunctarea. În schimb, Progresul Spartac are buget pe tot sezonul aproximativ o treime din cât încasează în aceste zile Chindia, o asociație privată îndesată cu mulți bani publici și care nu se ferește să anunțe public că va plăti salarii și datorii la ANAF cu acei bani.
”Deja toată lumea știe că acolo sunt niște probleme interne, însă mai puțin ne preocupă ce se întâmplă la Chindia. E o echipă care are o grămadă de jucători cu experiență și valoroși pentru nivelul ăsta, așa că nu consider că schimbarea antrenorului sau anumite schimbări interne care pot sau nu avea loc acolo vor afecta prea mult echipa lor. În plus, noi suntem în situația în care până acum am obținut un singur punct și jucăm cu una dintre echipele cu pretenții de play-off și de promovare. Așa că sigur va fi un meci foarte dificil pentru noi.
Situația în care ne aflăm noi ne permite mult prea puțin să ne gândim prea mult la starea de spirit a adversarului. Sigur că va trebui să-i analizăm, va trebui să încercăm să găsim soluții pentru a-i surprinde, dacă vom reuși, dar mai important e care va fi starea noastră de spirit și cum vom reuși să ne prezentăm la meciul de sâmbătă”, a spus Andrei Erimia despre așteptările pe care le are de la meciul cu Chindia.
Însă, antrenorul Progresului Spartac nu-și pierde speranța că va veni și prima victorie pentru echipa sa și speră ca acel moment să fie cât mai aproape.
”Chiar dacă știm că e un meci foarte dificil, scopul nostru, ținând cont că au trecut opt etape și am obținut doar un singur punct, doar un singur egal, va fi să spargem gheața și, la un moment dat, să obținem și prima victorie. Sper să vină cât mai repede. Nu știu dacă vom reuși, sau vom avea capacitatea într-un meci cu o echipă de calibrul Chindiei, însă cu toții suntem setați, și ne dorim foarte tare să obținem prima victorie în Liga a 2-a în acest sezon”, e de părere Erimia.
Acesta a vorbit și despre starea jucătorilor care sunt sau au fost accidentați. În continuare, Progresul Spartac are infirmeria plină.
”Preda și Pacionel se antrenează normal cu echipa, au revenit de săptămâna asta.
Accidentat încă este Edi Radu, și nu știm cât mai mai dura. Trebuie să mai facă o radiografie. Costea a început să vină și să se antreneze separat pe teren. Probabil că într-o lună va fi și el apt 100 la sută pentru a juca. Stîngă, de asemenea, e accidentat, și rămâne să vedem cât va mai dura. Iar Dani Paraschiv s-a operat, totul e în regulă, însă nu va reveni mai devreme de anul viitor”, a vorbit Erimia despre situația jucătorilor cu probleme din lotul său.
Andrei Erimia a fost întrebat și cum reușește în această perioadă, în care rezultatele nu vin, ba chiar echipa este după primul joc în care a condus, dar tot a pierdut, 1-2 cu CS Tunari, să refacă moralul elevilor săi.
”A fost primul meci din sezonul ăsta în care am condus și putem spune că a fost primul meci în care am avut șanse de a câștiga. La 1-0, chiar dacă și adversarul a avut câteva situații, am avut o mare ocazie de a majora scorul, însă, din păcate, am ratat și apoi, din două faze, din două cornere, pe continuarea după respingerea mingii, am primit două goluri și cam asta a fost istoria jocului. Și e frustrant pentru toți, însă va trebui să mergem înainte. E clar că e un sezon foarte, foarte dificil pentru noi, mai dificil decât, poate, ne-am fi imaginat, cu toate că, însă de la început, erau destule premize în așa fel încât să știm că ne confruntăm cu o situație specială. Însă ne vom canaliza și vom încerca să dezvoltăm ceea ce a fost bun la meciul ăsta, pentru că chiar dacă, sigur că, a fost mult prea puțin, și nu îndeajuns, am avut un început de meci, în primele 20 de minute, în care echipa a jucat bine, a avut consistență în acțiunile ofensive, am pus poarta în pericol, am reușit să ajungem în ultima treime și să ne creăm ocazii periculoase prin câteva acțiuni cu posesii prelungite, cu posesie progresivă, în care am reușit o serie de 10-12 pase, ducând mingea în față, și, repet, ajungând să marcăm sau să creăm ocazii periculoase. Și ăsta a fost un punct pozitiv. Vom încerca să menținem mai mult timp acest nivel. Vom vedea cât vom reuși”, a fost răspunsul lui Erimia.
În ultimele patru etape, Progresul Spartac a pierdut, însă de fiecare dată a înscris o dată. Per total are 5 goluri înscrise în opt runde și 21 de goluri primite, multe dintre ele în primele trei etape.
Înaintea debutului etapei a 9-a a Ligii 2, Chindia ocupă locul 12, cu 10 puncte, iar Progresul Spartac se află pe poziția a 20-a, ultima, cu 1 punct. Meciul dintre acestea are loc sâmbătă, de la ora 11:00, la Târgoviște, pe stadionul de lângă Curtea Domnească, ”Eugen Popescu”.
https://www.youtube.com/watch?v=EBBhbYbXbLA
Foto și video: Progresul Spartac
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-si-a-prezentat-noul-presedinte-si-vicepresedinte-19287833
https://liga2.prosport.ro/seria-1/are-balta-peste-boom-financiar-fara-precedent-la-chindia-din-partea-primariei-targoviste-si-cj-dambovita-inainte-de-despartirea-de-andrei-cordos-pentru-a-aduce-clubul-aproape-de-linia-de-plutire-19287579
https://liga2.prosport.ro/program-tv/etapa-a-9-a-a-ligii-2-incepe-de-joi-se-termina-luni-si-va-avea-patru-partide-televizate-derby-ul-dintre-primele-doua-clasate-are-loc-duminica-19287557