”U” Cluj s-a înclinat în fața Unirii Slobozia pe Cluj Arena, împotriva celui mai slab cotat adversar din play-off. Erik Lincar: ”Au venit să-și apere șansele pentru locul 5. Singurii vinovați suntem noi.” Ce spune despre incidentele de la final

Marius ANGHEL 30 Apr. 2022, 19:36 Liga 2

”U” Cluj a tot transmis în ultima perioadă că se teme de meciul cu Unirea Slobozia de pe teren propriu, observând că în meciul tur direct atitudinea ialomițenilor a fost alta împotriva ei, spre deosebire de, în special, jocurile pierdute în deplasare cu FC Hermannstadt și Petrolul.

După 2-2 la Slobozia, echipa ardeleană nu numai că nu a câștigat împotriva Unirii pe Cluj Arena, ci chiar a pierdut cu scorul de 1-2 și a suferit primul eșec în acest an, ratând, totodată, șansa de a reveni pe loc direct promovabil și de a egala chiar liderul.

Erik Lincar, după eșecul cu Unirea Slobozia: ”Păcat de acest moment pe final. Cred că se putea termina măcar egal”

Unirea a marcat golul victoriei în minutul 90+5, pe un contraatac, prin Sebastian Ivan, scăpat singur cu portarul Gorcea. Ialomițenii deschiseseră scorul în minutul 12, printr-o super-execuție a căpitanului Constantin Toma, și au avut o primă repriză excelentă. Clujenii au egalat prin Florian Haită, în minutul 61, și în ultima jumătate de oră au atacat în valuri pentru a înscrie din nou, însă n-au putut trece de un adversar motivat să obțină un rezultat pozitiv, care să-i dea șanse la participarea la al doilea baraj de promovare. La ultima fază, în minutul 90+7, Boiciuc a fost față în față cu portarul Gurău, însă a șutat în acesta din 6 metri și a ratat egalarea.

”U” Cluj a avut parte de un public care a încurajat-o pe toată durata jocului, mai ales în partea secundă, după egalare, i-a împins pe jucătorii lui Lincar către poarta adversă, așa cum își dorea antrenorul și făcea apel public, însă inspirația la finalizare a lipsit.

După meci, Lincar a ciupit din nou Unirea Slobozia, însă a dat vina și pe evoluția din prima repriză a jucătorilor săi, cât și pe faptul că adversarii au avut mai mult timp să se odihnească și să pregătească această întâlnire.

”Am remarcat, după meciul cu Petrolul, că Slobozia va veni să joace, să-și apere șansele pentru locul 5, care i-ar permite, poate, un joc de baraj. E adevărat că poate în alte situații în deplasare n-au făcut așa jocuri spectaculoase, dar, în același timp, știam că noi am jucat marți, am depus efort foarte mare, am încercat să fac câteva schimbări în echipă, să fim și noi mai proaspeți. Ei n-au jucat decât acum opt zile. Era normal că o să fie, din punct de vedere fizic, foarte bine.

Dar, ce să spun, am făcut o primă repriză foarte slabă, în a doua am intrat bine în joc, chiar am avut multe ocazii. Păcat de acest moment pe final. Cred că se putea termina măcar egal, la câte ocazii au fost, dar acesta este fotbalul, e dur, câteodată e nedrept. Trebuie să fim puternici, mai sunt trei etape. Mergem acum la Steaua, trebuie să jucăm și să obținem cât mai multe puncte în astea trei etape”, a spus Lincar la microfonul DigiSport.

”Singurii vinovați suntem noi”

Până la urmă, Erik Lincar a spus că singurii vinovați pentru acest eșec sunt ei, clujenii, din cauza cel puțin a jocului din prima repriză.

”Singurii vinovați suntem noi, nu cred în tipare că Universitatea Cluj se încurcă cu echipele mai slab cotate. Se întâmplă. E simplu. Am jucat foarte modest în prima repriză. Dacă jucam ca în a doua repriză cred că nu aveam niciun fel de probleme. Nu sunt superstițios. Dar, fotbalul, în momentul în care intri, poate, mai relaxat… sau chiar n-am înțeles, te pedepsește”, crede Lincar, mult mai calm decât în alte jocuri, la finalul cărora chiar câștiga.

”U” Cluj în eșecul cu 1-2 cu Unirea Slobozia: Gorcea – Romeo (Haită 56′), Gugu, D. Ispas, Dobrescu – I. Filip (Balgiu 56′), Romario Pires (cpt.) – Hofman (M. Ciobanu 46′), Ribeiro (Ely Fernandes 46′), Tescan – Val. Alexandru (Boiciuc 70′). Rezerve neutilizate: Aur. Păun – Alarcon, Remacle, Vomir.

Lincar, despre incidentele de la final: ”A fost multă frustrare”

Antrenorul Universității Cluj a fost întrebat și despre incidentele care au avut loc pe teren și în zona vestiarelor, între jucători, reporterul spunând chiar că s-au împărțit pumni.

Lincar le-a văzut, pe undeva, normale, având în vedere frustrarea trânsă în urma jocului slab, a faptului că adversarii au tot tras de timp în minutele de final, acuzând crampe, iar cireașa de pe tort a fost golul încasat în ultimele minute.

”Cu siguranță a fost multă frustrare. Ne doream mult să câștigăm astăzi. Ce pot să spun? A fost ziua noastră neagră, e prima înfrângere din acest an. Ceea ce trebuie să facem în continue e să-i încurajez pe băieți după joc, le-am spus să fim bărbați și să încercăm să câștigăm toate punctele puse în joc în etapele următoare”, a spus Erik Lincar.

După meci, jucătorii Universității Cluj au fost întâmpinați la intrarea oficială de la stadion de suporterii furioși pe acest eșec, iar Romario Pires și compania au fost nevoit să dea explicații.

”U” Cluj rămâne pe 3, pe locul barajul de promovare cu Dinamo

”U” Cluj are în continuare 54 de puncte și se află pe locul 3 în play-off-ul Ligii 2, poziție care duce la barajul cu Dinamo. În fața sa sunt FC Hermannstadt (56 puncte) și Petrolul (57 puncte), ploieștenii nejucând încă în această etapă a 7-a.

”U” Cluj va evolua în etapa următoare în Ghencea, cu Steaua, în data de 4 mai, de la ora 19:00. Ulterior va mai avea meciuri cu FC Hermannstadt, acasă, în 10 mai, de la ora 19:30, și la Concordia Chiajna.

CLASAMENTUL play-off-ului Ligii 2 și al golgheterilor

Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures și Mediafax Foto

Marius ANGHEL 30 Apr. 2022, 19:36 Liga 2
Pe aceeași temă