:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2Fcosmin-stan-antrenament-csc-dumbravita-1024x576.jpg)
Universitatea Cluj a fost umilită în primul meci amical jucat în Turcia (Antalya). Aflați în cantonament de la începutul lunii, sâmbătă, 5 februarie, ardelenii au disputat și prima partidă de verificare, cu Korona Kielce (liga secundă din Polonia), în fața căreia nu au avut șanse. A fost 0-6!
Polonezii n-au stat la discuții cu ”U” Cluj, pe care au învins-o fără drept de apel. Au marcat de patru ori în prima repriză, două dintre reușite au venit în partea secundă și au fost șase marcatori diferiți. E important de precizat că Erik Lincar nu a putut conta pe doi jucători sosiți în această iarnă, Martin Remacle și Ely Fernandes, dar nici pe Valentin Alexandru.
Remacle și Alexandru au ceva probleme de ordin medical, în timp ce Ely Fernandes abia a ajuns în cantonamentul din Turcia, el fiind transferat de ”U” Cluj după ce s-a făcut deplasarea pentru stagiul de pregătire.
”Ziua a început cu un antrenament individualizat pentru trei dintre jucătorii noștri.
Martin Remacle și Vali Alexandru au resimțit mici dureri la antrenamentele de joi și se pregătesc separat, urmând să revină la programul normal.
Ajuns aseară în cantonament, Ely Fernandes a susținut în această dimineață primul antrenament alături de preparatorul fizic Robert Panduru”, a transmis Universitatea Cluj pe Facebook.
Însă, echipa trimisă pe teren de Lincar în înfrângerea cu Korona Kielce nu a arătat deloc rău. A început în formula Gorcea – Alarcon, Ilie, Ispas, Mitrea, Balgiu, Ribeiro, Haită, Tescan, Hofman, Boiciuc, iar în repriza a doua au mai intrat Păun, Romeo, Gugu, Vomir, Ciobanu, Neacșu, Pires, Pîrvulescu și Moraru.
Universitatea Cluj mai are programate două meciuri amicale în Turcia, cu Kaspij Aktau (locul 8 în prima ligă din Kazakhstan) și FC Fredericia (locul 5 în liga secundă din Danemarca). După revenirea în România vor urma testele cu Minaur Baia Mare (locul 2 Seria 10 a Ligii 3) și Metalurgistul Cugir (locul 2 în Seria 9 a Ligii 3).
Amicalul cu Korona Kielce a fost al doilea din această perioadă de pregătire pentru ”U” Cluj. Înainte de meciul cu polonezii a mai jucat unul singur, în România, cu Sănătatea Cluj, pe care a învins-o cu 4-1.
Foto: Universitatea Cluj și Korona Kielce
https://liga2.prosport.ro/liga-3/u-cluj-nu-va-mai-fi-singura-echipa-care-va-juca-pe-cluj-arena-cu-cine-vor-imparti-studentii-stadionul-19218577
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-a-mai-dat-o-lovitura-s-a-abonat-la-fotbalisti-din-liga-1-iar-de-data-asta-a-batut-palma-cu-farul-pentru-transferul-lui-romario-pires-19218508
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-face-precizari-despre-cedarea-lui-tudor-telcean-la-selimbar-jucatorul-intors-de-la-campionii-fc-arges-e-pus-la-zid-de-clubul-de-care-apartine-contractual-19218386
https://liga2.prosport.ro/seria-1/tudor-telcean-s-a-despartit-de-campionii-fc-arges-iar-u-cluj-l-a-imprumutat-din-nou-la-o-echipa-din-liga-2-19218215