Remiză pentru ”U” Cluj, într-un amical cu o echipă din Uzbekistan. VIDEO | Reușită spectaculoasă a lui Martin Remacle

Andrei PASCU 07 Feb. 2022, 18:02 Liga 2
Remiză pentru ”U” Cluj, într-un amical cu o echipă din Uzbekistan. VIDEO | Reușită spectaculoasă a lui Martin Remacle

Universitatea Cluj a remizat în al doilea amical din Turcia, disputat luni, cu Nasaf Qarshi, formație clasată pe locul 4 în prima ligă din Uzbekistan. A fost scor de egalitate la pauză, 0-0, dar și la final, 1-1. Pentru Universitatea Cluj a marcat una din achizițiile recente, belgianul Martin Remacle.

”U” Cluj a remizat cu Nasaf Qarshi, în al doilea amical din Turcia 

Meciul a fost unul cu ritm, potrivit informațiilor oferite de ardeleni, iar în prima parte ambele echipe au fost aproape să deschidă scorul. La ”U” Cluj, cei mai periculoși jucători au fost Albert Hofman și Romario Pires, dar nu au reușit să își aducă echipa în avantaj.

În repriza a doua au venit și golurile, dar formația din Uzbekistan a deschis scorul. Nasaf Qarshi a făcut 1-0 la mijlocul primei reprize, însă ”U” Cluj a forțat și a scos, în cele din urmă, o remiză.

Martin Remacle, reușită superbă 

Ardelenii au marcat în urma unei faze frumoase de atac, începută din propria jumătate. Pasele au curs bine, iar mingea a ajuns la Martin Remacle care a driblat un adversar și a șutat aproape de vinclu de la aproximativ 20 de metri, fără șanse pentru portarul lui Nasaf Qarshi.

  • Primul 11 al Universității Cluj: Păun – Ciobanu, Ilie, Gugu (cpt), P. Pîrvulescu, Balgiu, Pires, Haită, Tescan, Hofman, Fernandes.

”U” Cluj, egal după un eșec drastic în primul amical din Turcia 

A fost al doilea amical disputat de ”U” Cluj în Turcia, după ce în prima partidă a cedat categoric contra polonezilor de la Korona Kielce, scor 0-6. Meciul cu Nasaf Qarshi nu era trecut inițial de ardeleni în programul partidelor de pregătire din Turcia. Clubul nu a comunicat acest test în primă fază, probabil fiind stabilit pe ultima sută de metri.

Zilele trecute, Universitatea Cluj anunța că mai are programate două meciuri amicale în Turcia, cu Kaspij Aktau (prima ligă din Kazakhstan) și FC Fredericia  (liga secundă din Danemarca). Rămâne de văzut dacă vor mai avea loc ambele, în condițiile în care luni s-a jucat partida cu cu Nasaf Qarshi.

Foto și video: Universitatea Cluj 

https://liga2.prosport.ro/liga-3/u-cluj-nu-va-mai-fi-singura-echipa-care-va-juca-pe-cluj-arena-cu-cine-vor-imparti-studentii-stadionul-19218577

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-a-mai-dat-o-lovitura-s-a-abonat-la-fotbalisti-din-liga-1-iar-de-data-asta-a-batut-palma-cu-farul-pentru-transferul-lui-romario-pires-19218508

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-face-precizari-despre-cedarea-lui-tudor-telcean-la-selimbar-jucatorul-intors-de-la-campionii-fc-arges-e-pus-la-zid-de-clubul-de-care-apartine-contractual-19218386

https://liga2.prosport.ro/seria-1/tudor-telcean-s-a-despartit-de-campionii-fc-arges-iar-u-cluj-l-a-imprumutat-din-nou-la-o-echipa-din-liga-2-19218215

 

Andrei PASCU 07 Feb. 2022, 18:02 Liga 2
Pe aceeași temă