Universitatea Cluj a debutat cu dreptul în noul sezon de Liga 2, câștigând confruntarea cu Aerostar Bacău cu 1-0. Adrian Falub a fost mulțumit de joc, chiar dacă succesul în fața nou-promovatei a fost unul cu emoții. Moldovenii au ratat două șanse mari de gol pe finalul meciului, iar la ultima fază au lovit bara. Antrenorul lui ”U” Cluj se așteaptă ca jocul să arate multe mai bine în etapele următoare.
Referitor la plusuri, Adrian Falub a declarat că elevii săi au făcut un meci bun din punct de vedere fizic, iar asta s-a văzut din faptul că au dominat posesia în confruntarea de la Aerostar Bacău. ”Principalul” ardelenilor a mai precizat că mai trebuie să mai lucreze la omogenizarea lotului, dar că acest aspect se rezolvă în timp, după fiecare antrenament și după fiecare joc.
”Am fost puțin mai pragmatici în acest meci, am avut și puțin noroc pe final, trebuie să recunoaștem. Eu știu ce înseamnă un început de campionat împotriva unei echipe care are entuziasm, speranță, ambiții, o echipă care vine după un an de Liga a 3-a. Noi nu suntem încă omogeni, nu suntem încă optimi din punct de vedere fizic. Sunt trei puncte pe care era foarte important să le câștigăm. Eu cred că am controlat jocul aproximativ 60, 75 de minute, însă l-am pierdut pe Tamaș spre final și am căzut puțin din punct de vedere fizic. Era normal, avem jucători care sunt în urmă cu pregătirea. Mi s-au părut puțin mai proaspeți pe final cei de la Aerostar”, a declarat Adrian Falub la finalul meciului, citat de FC U Cluj.
Acum, cea mai mare problemă pe care Universitatea Cluj trebuie să o rezolve repede este reprezentată de accidentarea lui Gabriel Tamaș. Acesta a ieșit în ultima parte a confruntării și este suspect de ruptură de ligamente. Marți, fundașul central va efectua un RMN, pentru a vedea cât de gravă este situația și va urma un tratament în funcție de rezultat.
”E dificil de spus, la spital era foarte aglomerat și un RMN se face după 24 de ore, astfel că Gabi s-a întors la stadion și a plecat cu echipa. Mâine după-amiază (n.r. – marți) va face un RMN. La genunchi va face. Să sperăm că este doar o problemă la menisc, pentru că astfel perioada de refacere va fi mult mai mică. Vedem, așteptăm până mâine (n.r. – marți)”, a spus Daniel Stanciu la câteva ore de la finalul jocului dintre Aerostar Bacău și Universitatea Cluj, pentru DigiSport.
Pentru ”U” Cluj urmează prima partidă acasă, cu ASU Politehnica Timișoara, după care va juca împotriva celor de la SCM Gloria Buzău (deplasare), Unirii Slobozia (acasă) și cu Metaloglobus (deplasare).
Foto: FC Universitatea Cluj
https://liga2.prosport.ro/seria-1/lovitura-teribila-pentru-u-cluj-tamas-poate-rata-tot-anul-19146250
https://liga2.prosport.ro/seria-1/salvati-de-eternul-goga-si-de-bara-u-cluj-a-castigat-cu-emotii-la-aerostr-bacau-iar-tamas-a-ajuns-la-spital-19146242
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-u-cluj-locul-3-in-topul-sponsorizarilor-din-romania-cati-bani-inacaseaza-in-acest-sezon-doar-de-la-companiile-care-si-asociaza-numele-cu-clubul-19146192