Totul pentru Iatan

04 Sep. 2009, 00:00 Liga 2
Totul pentru Iatan

Este greu de descris ce se petrece acum cu părinții lui Iatan. Miercuri, se aflau în concediu la mare, iar ultima discuție cu fiul lor avusese loc cu o seară înainte. Alexandru era foarte bucuros de ceea ce găsise la Giurgiu și îi spusese tatălui său că este foarte mulțumit și spera să devină titular în scurt timp.

 

Junior talentat, ajunsese la Ploiești în urmă cu doi ani, când a fost adus de la Școala de Fotbal Marius Lăcătuș și a fost, ca junior, titular incontestabil în liga a II-a, ajutând la promovarea echipei CSM FC Ploiești în Liga a II-a. Apoi, a apărat poarta echipei din “9 Mai” și în sezonul trecut, în eșalonul secund, alături de Gabriel Popa și, apoi, Bogdan Miron, bifând a doua promovare consecutivă, de această dată în Liga I, devenind și un obișnuit al convocărilor la loturile naționale de juniori.

 

Deși Iatan nu a apucat să semneze contractul cu clubul Dunărea Giurgiu, oficialii acestui club au fost alături de familia îndurerată, asumându-și toate cheltuielile legate de înmormântarea jucătorului.
Președintele clubului, Stelian Marin, a fost toată ziua alături de tatăl lui Iatan la morga spitalului atât pe parcursul autopsiei, cât și până la plecarea jucătorului spre comuna natală. Conform declarațiilor acestuia, clubul se va ocupa de tot ceea ce înseamnă cheltuieli de înmormântare. Fostul internațional de juniori va fi îngropat sâmbătă la ora 12 în așezarea unde s-a născut, comuna Plosca din județul Teleorman. Jucătorii și staff-ul formației giurgiuvene va fi prezent la funeralii, în condițiile în care și-au amânat meciul de campionat pe care urmau să-l joace cu Dinamo II duminică la prânz.

 

Din informațiile furnizate de oficialul Dunării, legiștii au indicat drept cauză a morții un stop cardio-respirator cu edem pulmonar, dar probele recoltate la necropsie au fost trimise la Institutul de Medicină Legală pentru mai multe analize.

 

Prezent la fatidicul antrenament, fostul portar al naționalei Narcis Coman, actualmente antrenor cu portarii la Dunăra Giurgiu, susține că e imposibil ca mingea primită în plex să fi cauzat moartea jucătorului. “Am primit și eu în cariera mea sute de astfel de mingi. Mi s-a tăiat respirația, dar mi-am revenit. Ținând cont că Ivașcă a bătut penalty-ul cu latul, nu avea cum să aibă mingea atâta forță încât să-l omoare pe Iatan.”

 

Articol scris de Costel Spânu

04 Sep. 2009, 00:00 Liga 2
Pe aceeași temă