Șvichi a fost operat cu succes și deja a început recuperarea: „Va avea mult de muncă”

Marius ANGHEL 10 Jan. 2016, 16:48 Liga 2
Șvichi a fost operat cu succes și deja a început recuperarea:**

Oficialii Rapidului și-au pus mari speranțe la vremea respectivă în mijlocașul Armand Șvichi, jucător ajuns la Suceava la începutul lunii noiembrie a anului trecut, pe filiera FC Botoșani. Fotbalistul în vârstă de 19 ani n-a apucat însă să joace decât patru meciuri în tricoul „alb-vișiniu”, accidentându-se grav la genunchi chiar în debutul jocului din ultima etapă a sezonului de toamnă, împotriva Oțelului Galați. Verdictul medicilor a fost crunt, ruptură a ligamentului încrucișat interior și fisură de menisc, singura soluție pentru recuperarea totală fiind intervenția chirurgicală. Operația a fost efectuată cu succes pe data de 22 decembrie la o clinică din București, jucătorul aflându-se în aceste zile acasă, la Rădăuți.

„Armand a început deja recuperarea și se simte bine. Stă deja în picioare fără cârje și a început să se execute mișcări ușoare sub supravegherea unui fizioterapeut. Înregistrează progrese aproape zilnic, urmând ca de săptămâna viitoare să înceapă exercițiile în piscină. Va avea mult de muncă până va putea păși din nou pe gazon, medicii pronosticând că perioada de recuperare va dura între 4 și 6 luni. La final, aș dori să le mulțumesc celor de la FC Botoșani, care au fost aproape de Armand și au suportat toate cheltuielile legate de operație”, a declarat unchiul jucătorului, Daniel Stoica, care activează ca antrenor de copii la CSS Rădăuți.

Rădăuțean la origine, Armand are în spatele lui o poveste de viață interesantă. A început fotbalul în orașul său natal, la Clubul Sportiv Școlar, sub comanda antrenorului Viorel Stoica, iar la vârsta de 14 ani a ajuns la Academia de Fotbal a lui Gică Popescu, după ce a fost remarcat la un trial național, intitulat „Vreau să devin mare”. În anul 2012, la vârsta de 16 ani, a ajuns în Italia, la gruparea Novara Calcio, ajutat fiind de unchiul său, Daniel Stoica, care la acea vreme activa ca scouter pentru formația italiană. La Novara a evoluat pentru început la echipa de juniori a clubului, însă în urma evoluțiilor sale apreciate a fost promovat la echipa de tineret, ajungând să fie selecționat la loturile naționale de juniori ale României.

Astă-vară, Armand a ales să revină în țară, adunând în sezonul trecut șase prezențe în Liga I pentru gruparea FC Botoșani.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

Marius ANGHEL 10 Jan. 2016, 16:48 Liga 2
Pe aceeași temă