Suporterii Farului nu mai vin la stadion! „Dacă nu acum, atunci când?”

01 Nov. 2011, 15:41 Liga 2
Suporterii Farului nu mai vin la stadion!** „Dacă nu acum, atunci când?

Aflată pe locul 9 în clasamentul Seriei I a Ligii a II-a, FC Farul are parte de o susținere aproape nesemnificativă la meciurile disputate în fața propriilor susținători. În aceste condiții, conducerea clubului constănțean are motive întemeiate să fie îngrijorată.

Președintele executiv al FC Farul, Marcel Lică, a declarat, ieri, că se aștepta ca numărul suporterilor să fie mai mare la partida de sâmbătă cu Delta Tulcea, de pe teren propriu, încheiată cu scorul de 0-0. Nu ai cum să nu-ți pui întrebarea „Dacă nu acum, atunci când?”, în condițiile în care alb-albaștrii s-au aflat față în față cu liderul la acel moment, despre care însuși antrenorul principal al „marinarilor”, Marian Pană, a spus că este cea puternică echipă din serie.

„Din păcate, numărul suporterilor prezenți la meciurile noastre este mult prea mic. Nici măcar la jocul cu Delta Tulcea interesul nu a fost unul crescut. În aceste condiții, nu avem nicio șansă să ne acoperim costul biletelor. Probabil că numărul suporterilor va crește atunci când vor vedea că într-adevăr suntem angrenați în lupta pentru promovare. Oricum, le mulțumim celor prezenți sâmbătă la confruntarea cu Delta, pentru că ne-au sprijinit și ne-au încurajat să obținem un rezultat bun. De asemenea, țin să mulțumesc galeriei, care a fost extraordinară”, a spus Lică.

La partida de sâmbătă, dintre Farul și Delta, au asistat aproximativ 300 de spectatori, un număr mult prea mic în comparație cu așteptările conducerii clubului de pe litoral.

Marcel Lică a menționat, totodată, că și-a făcut anumite calcule în ceea ce privește rezultatele echipei din turul de campionat. „Dacă, la finalul turului, vom avea +3 în clasamentul adevărului, ar fi foarte bine, iar eu aș fi mulțumit”, a precizat Lică.

În ceea ce îl privește pe antrenorul Marian Pană, acesta a declarat, ieri, că le mulțumește suporterilor pentru susținere la meciul cu Delta Tulcea.
„Suporterii, atâția câți au fost, ne-au încurajat și le mulțumesc pentru asta! Avem nevoie de sprijinul lor, ne așteaptă în continuare partide dificile. Trebuie neapărat să câștigăm la Buzău, avem nevoie de toate cele trei puncte”, a spus Pană.

FC Farul susține, săptămâna aceasta, ședințe de pregătire zilnice, la baza proprie din strada Primăverii, în vederea meciului din deplasare cu Gloria Buzău.
Primul antrenament s-a desfășurat ieri, începând cu ora 16. De astăzi și până vineri inclusiv, ședințele de pregătire ale alb-albaștrilor sunt programate la ora 11.00.
Partida Gloria Buzău – FC Farul este programată sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 11, în cadrul etapei a XII-a a Ligii a II-a, Seria I.

Sursa: Cuget Liber

01 Nov. 2011, 15:41 Liga 2
Pe aceeași temă